Comunităţi Ateiste în România
Comunităţi Ateiste în România
Până acum am identificat 3 grupuri ateiste (în sensul de ateism raţional) în webul Românesc:
1) Grupul “FAR” de pe Yahoo! Groups
http://groups.yahoo.com/group/Forumul_Ateilor_din_Romania/
2) Atei.Ro cu al său forum şi wiki
http://forum.atei.ro/ / http://atei.ro/ / http://wiki.atei.ro/
3) Blogosfera
http://the-lucifer-principle.blogspot.com/2008/03/promoters-of-reason-v20.html
Cunoaşteţi voi mai multe? Daţi de ştire în secţiunea de comentarii 
Secularismul în România
Secularismul în România
Cine sunt susţinătorii secularismului în România?
Apărătorii religiei prezintă situaţia ca şi cum oricine se opune religiei în România e o fosilă comunistă ce regretă fostul regim.
În realitate apărătorii separării bisericii de stat în România sunt indivizi ce gândesc obiectiv, de regulă tineri, oameni care nu au înghiţit prima ideologie parvenită după căderea dictaturii.
Detestăm minciuna, ipocrizia, demagogia şi şarlatania: toate atribute ce pot fi regăsite în discursul şi în atitudinea celor care doresc un loc pentru religie în treburile statului.
De ce e nevoie de secularism în România? Nu voi adresa aici problemele libertăţilor, au facut-o alţi. Voi adresa însă o problemă practică: să nu se înlocuiască dictatura şi cenzura comuniştilor cu dictatura şi cenzura teocraţilor.
Singurele obiecţii ar fi:
(1) Tradiţia.
Se afirmă că România ar fi avut întotdeauna o tradiţie religioasa, departe de secularism.
Şi ce dacă? Nu există niciun motiv a priori ca să considerăm că modelele strămoşilor noştri au fost bune sau că sunt dezirabile de urmat.
(2) Sperietoarea de ciori: comunismul.
Se face analogia între orice distanţare de religie şi iadul comunist.
Cum am spus deja într-un fost articol, acesta nu e de fapt un argument ci doar un semn de limitare intelectuală. Cei care aduc acest argument par să creadă că nu există nimic în lume în afară de credincioşi şi comunişti.
Prin repetare, ultimul argument devine de fapt o formă de cenzură. Se ajunge în situaţia în care orice individ ce apără secularismul/critică religia/etc. va fi acuzat că e activist de partid cu idei marxist-leniniste ce regretă comunismul.
Apel
Apel
Chem toţi ateii şi anti-teiştii să iasă de sub anonimat.
Nu-i o ruşine să fii ateu şi n-ar trebui să fie o problemă să afirmi asta când se iveşte momentul!
De ce să fie ok pentru un credincios să abereze fără jenă despre zei, îngeri, suflete, rugăciuni, soartă, etc., dar tu să trebuiască să te sfieşti, să pozezi în credincios ca nu cumva să “tulburi” majoritatea?
Their worldview is shit and you know it is. Speak out!
De ce să se exprime doar ei, şi tu nu?
Românii sunt în mare parte credincioşi însă majoritatea nu sunt aşa din proprie convingere; s-au născut în familii religioase, iar din acel moment puţini au mai avut altă alternativă.
- Unii nu pot să perceapă cum vine asta “să nu crezi în dumnezeu” şi se uită foarte confuzi când le spui.
- Alţii au prejudecăţi: cred că ateismul e “de la Necuratul” şi nu evită să-şi exprime dezgustul, în spirit de iubire creştinească.
Important e să conştientizeze că există oameni normali, sănătoşi şi fericiţi (chiar mult mai mult decât ei) şi care n-au nevoie de un dictator cosmic, prietenul imaginar “dumnezeu”.
Oferă-le o alternativă prin exemplul personal.
Just don’t do any crazy evil shit, like blowing things up or setting churches on fire.
It’s not only stupid, it’s bad PR!
Eu nu sunt ateu doar de dragul de a fi ateu; sunt un admirator al ştiinţei, al raţiunii şi al umanismului secular.
Consider că superstiţiile sunt depăşite, greşite şi dăunătoare (religion outlived it’s usefulness) şi că avem acces la valori, idealuri, orizonturi şi instituţii mult mai înălţătoare.
Dacă eşti “de-al meu”, cu atât mai mult!
Post inspirat de Richard Dawkins’ The OUT Campaign.
Frica de răspundere
Frica de răspundere
Ei zic că ateii/evoluţioniştii se tem să fie judecaţi post-mortem pentru ce au făcut în timpul vieţii şi de aceea le resping zeul.
Cute, but wrong.
Acest argument al “fricii de raspundere” – un veritabil exemplu de Psychogenetic Fallacy – arată doar lipsa de imaginaţie a credinciosului.
Ei chiar cred sincer că singura alternativă la necredinţă, adică singura zeitate posibilă, e una răzbunătoare care îşi judecă furnicile?
Cum rămâne cu posibilitatea ca zeii să judece după alte standarde, să nu judece sau pur şi simplu să nu fie interesaţi de noi?
Înainte de a discuta proprietăţile zeului, ar fi bine să îl punem in evidenţă…
Go ahead, be my guests
DEX2000
DEX2000
Cum DEX-ul oficial e incapabil să definească în mod util anumiţi termeni, check this out:
[ ateu ]
Definiţie: persoană care nu crede în existenţa zeilor.
Exemple: copiii (încă) neîndoctrinaţi, Richard Dawkins, eu, etc.
Contra-exemple: cei care nu cred în zei,dar cred în supranatural / magie /radiestezie / telepatie / astrologie, etc. Teoretic eşti tot ateu, dar eşti ateu degeaba.
- Ateismul este starea naturală a omului ce nu a fost corupt de învăţăturile religioase.
- Ateismul nu este o poziţie ce trebuie susţinută şi nu necesită efort din partea ateului.
- Ateul nu neagă “faptul existenţei” lui Dumnezeu ci recunoaşte lipsa dovezilor.
- Ateismul este o religie tot aşa cum “a nu colecţiona” timbre e un hobby.
Eu personal prefer să mă definesc prin termenul “normal”, care îl include pe cel de “ateu”.
[ creştin ]
Definiţie corectă: persoană care crede [ în mod eronat ;D ] că omul e o fiinţă păcătoasă, decăzută datorită “păcatului original” (conform Vechiului Testament), mântuită de Iisus Cristos (conform Noului Testament), care cunoaşte, măcar parţial, conţinutul acelor cărţi şi care are atitudini, convingeri şi comportamente inspirate din ele.
Definiţie eronată: persoană botezată şi/sau care merge la biserică “de sărbători”, care ţine icoane pe pereţi şi citeşte cărţi de rugăciuni din obişnuinţă sau în sesiune.
Exemple de creştini: unii popi, Petre Ţuţea, George Bush.
Exemple de pseudo-creştini: babele de la ţară (pentru care creştinismul e doar superstiţia locală – un alt ingredient în ciorba miturilor păgâne din tradiţia românească) sau cei care cred că biblia se rezumă la “predica de pe munte”.
- Degeaba te ţii creştin dacă habar nu ai de conţinutul doctrinei creştine (orice variantă ar fi ea: Catolică, Ortodoxă, pocaită sau proprie) şi dacă nu practici regulile, dar mai ales restricţiile impuse de ele.
- Estimez din burtă că peste 80% din Românii care se declară creştini sunt incapabili să enumere argumente în favoarea propriei religii, ba mai mult, nici nu le pasă.
- Nu mă deranjează acest fapt, însă respectivii sunt nesinceri şi ipocriţi; dacă nu practici ceea ce predici, atunci predică ceea ce practici! De asemenea, respectivii sunt “carne de tun” – fac parte din statisticile cu care ies fanaticii în faţă.
- Mă bucură dizolvarea monopolului ignoranţei populare: scade puterea celor ce o puteau folosi ca unealtă politică.
- Degeaba se bucură BOR cu 90%+ apartenenţă, că cifra aia nu va mai însemna nimic atunci când vor dispărea toate babele murdare pe picioare ale lui Ţuţea, şoimii patriei vor fi la pensie, iar generaţia ţâţe, buci & clubbing va fi la putere.
- Poate atunci o să poţi să ajungi la etapa de gândire fără să fii deja sub influenţa credinţelor nocive cu care am fost noi intoxicaţi.
[ anti-teist ]
- persoană care recunoaşte nocivitatea intelectuală şi socială a religiei asupra indivizilor şi umanităţii.
[ raţionalist ]
- persoană care consideră că raţiunea şi gândirea critică sunt singurele moduri prin care se pot discerne în mod corect aspecte obiective ale realităţii.
[ sceptic ]
- persoană care are nevoie de dovezi concrete şi de argumente solide înainte de a accepta o informaţie nouă (de regulă fapte din realitatea obiectivă)
Stalin & Hitler
Stalin & Hitler
Aprecierea lui Stalin si a lui Hitler pentru ştiintă, ateism şi evoluţionism a fost mult exagerata.
Hitler ateu?
“We were convinced that the people needs and requires this faith. We have therefore undertaken the fight against the atheistic movement, and that not merely with a few theoretical declarations: we have stamped it out.” -Adolf Hitler, in a speech in Berlin on 24 Oct. 1933
“My feelings as a Christian points me to my Lord and Savior as a fighter. It points me to the man who once in loneliness, surrounded by a few followers, recognized these Jews for what they were and summoned men to fight against them and who, God’s truth! was greatest not as a sufferer but as a fighter. In boundless love as a Christian and as a man I read through the passage which tells us how the Lord at last rose in His might and seized the scourge to drive out of the Temple the brood of vipers and adders. How terrific was His fight for the world against the Jewish poison. To-day, after two thousand years, with deepest emotion I recognize more profoundly than ever before the fact that it was for this that He had to shed His blood upon the Cross. As a Christian I have no duty to allow my self to be cheated, but I have the duty to be a fighter for truth and justice… And if there is anything which could demonstrate that we are acting rightly it is the distress that daily grows . For as a Christian I have also a duty to my own people.” –Adolf Hitler, in a speech on 12 April 1922 (Norman H. Baynes, ed. The Speeches of Adolf Hitler, April 1922-August 1939, Vol. 1 of 2, pp. 19-20, Oxford University Press, 1942)
“At the head of our programme there stand no secret surmisings but clear-cut perception and straightforward profession of belief. But since we set as the central point of this perception and of this profession of belief the maintenance and hence the security for the future of a being formed by God, we thus serve the maintenance of a divine work and fulfill a divine will– not in the secret twilight of a new house of worship, but openly before the face of the Lord… Our worship is exclusively the cultivation of the natural, and for that reason, because natural, therefore God-willed. Our humility is the unconditional submission before the divine laws of existence so far as they are known to us men.” -Adolf Hitler, in Nuremberg on 6 Sept.1938.
“Hence today I believe that I am acting in accordance with the will of the Almighty Creator: by defending myself against the Jew, I am fighting for the work of the Lord.” –Adolf Hitler (Mein Kampf)
“The anti-Semitism of the new movement [Christian Social movement] was based on religious ideas instead of racial knowledge.” –Adolf Hitler Mein Kampf (This quote is very interesting for it disperses the idea that Hitler raged war due to being an Aryan supremacist. He states quite clearly that he has a problem with Jews for their belief not race. That is why many German Jews died in WW2 regardless of their Aryan nationality.)
http://www.evilbible.com/hitler_was_christian.htm
Sovieticii pro stiinta?
Lysenkoismul – alternativa “phylosophically correct” la genetica occidentală (consistentă cu materialismul dialectic al lui Marx) s-a dovedit a fi o pseudoştiinţă. Genetica occidentală a fost numită o “ştiinţă burgheză” sau “ştiinţă fascistă” şi numeroşi geneticieni au fost trimişi în lagăre de muncă sau închişi în închisori. Datorita aplicării acestei pseudoştiinţe, agricultura URSS-ului (iar mai tarziu a Republicii Populare Chineze în timpul “Marelui Pas Înainte” al lui Mao) a decăzut in mod ireversibil.
Sovieticii evoluţionişti?
Evoluţia e caracterizata de competiţie, noţiune care nu prea are legătură cu comunismul.
http://timpanogos.wordpress.com/2007/08/31/vox-day-trapped-in-a-quote-mine-cave-in/
Paradoxul şi inutilitatea existenţei bisericii
Paradoxul şi inutilitatea existenţei bisericii
Paradox:
Dacă meseria ta se bazează pe minţit oamenii în public şi/sau auto-amăgire (da, mă gândesc la preoţi):
- primeşti bani de la stat
- ai respectul şi aprecierea comunităţii
- instituţia pe care o reprezinţi are cea mai mare încredere la populaţie
Dacă fumezi sau deţii marijuana în spaţiul tău privat:
- eşti închis de stat
- eşti blamat de societate
- eşti considerat o scursură a umanităţii
E înălţător să te sedezi pe tine şi pe alţii cu neadevăruri, dar e ilegal să te ridici la cer cu ganja.
Nu prea e normal!
Chiar nu ma impresionează rolul istoric al bisericilor şi nevoia umană de a face parte dintr-un grup.
Asta nu schimbă cu nimic faptul că bisericile sunt instituţii care au prestigiu tocmai din neadevărurile pe care le promovează; nici măcar nu “îndoaie” adevărul, ca politicienii, ci mint pe faţă.
Preoţii mint despre scopul şi natura vieţii, mint despre originea şi sensul cosmosului, mint despre semnificaţia evenimentelor din viaţa de zi cu zi, mint despre îndatoririle omului faţă de el însuşi, lume şi societate, mint despre ceea ce-i real.
Mint şi n-au nicio intenţie să schimbe asta, ba chiar ne blamează dacă nu respectăm neadevărurile lor, dacă nu ascultăm sfaturile lor ce n-au nicio legătură cu realitatea.
How long should we put up with this shit?
Desigur, ne putem imagina scenarii în care preoţii ar putea ajuta.. un om disperat care caută în biserică consolare şi sfaturi, atunci când viaţa îl confruntă cu un eveniment tulburător.
Totuşi, ăsta nu-i un argument mai valabil decât o anecdotă în care un om a supravieţuit unui accident de maşină fiindcă nu purta centura de siguranţă.
De ce să fie ok să se cheltuie grămezi de bani ca nişte oameni nepregătiţi (preoţii) să facă pe terapeuţii în nişte clădiri uriaşe (dar inutile pentru scopul ăsta), să promoveze neadevăruri tuturor (fie că au probleme, fie că n-au) şi să le îndoctrineze copiii cu confabulaţii?
Cu tot efortul risipit în beneficiul bisericii, se putea pune de mult la punct o reţea de terapeuţi/psihologi care să aline fricile şi durerile oamenilor, precum şi evenimente culturale care să le stârnească pasiunile.
În ambele roluri prezentate mai sus, biserica face o treabă cel mult mediocră.
Chiar şi acei self-help guru au o meserie mai demnă decât preoţii.
Sex
Sex
Adam said the first step most cultures take to making you a slave is to castrate you. Eunuchs, they’re called. Just short of that, some cultures make it so you don’t enjoy sex so much. They cut off parts. Parts of the clitoris, Adam calls it. Or the foreskin. Then the sensitive parts of you, the parts that you’d enjoy the most, you feel less and less with those parts.
That’s the whole idea, Adam says.
Adam says, the cultures that don’t castrate you to make you a slave, they castrate your mind. They make sex so filthy and evil and dangerous that no matter how good you know it would feel to have sexual relations, you won’t.
That’s how most religions in the outside world do, Adam says. That’s how the Creedish did it.
“And if you never have sex,” Adam’s saying, “you never gain a sense of power. You never gain a voice or an identity of your own. Sex is the act that separates us from our parents. Children from adults. It’s by having sex that adolescents first rebel.”
And if you never have sex, Adam tells me, you never grow beyond everything else your parents taught you. If you never break the rule against sex, you won’t break any other rule.
“The Vietnam War didn’t cause the mess of the 1960s,” Adam says. “Drugs didn’t cause it. Well, only one drug did. It was the birth control pill. For the first time in history, everybody could have all the sex they wanted. Everybody could have that kind of power.”
Throughout history the most powerful rulers have been sex maniacs. And he asks, does their sex appetite come from having power, or does their will for power come from their sex appetite? “And if you don’t crave sex,” he says, “will you crave power?” No, he says.
“And instead of electing decent, boring, sexually repressed officials,” he says, “maybe we should find the horniest candidates and maybe they can get some good work done.”
Raspândirea religiei
Raspândirea religiei
E răspândirea religiei o dovadă a veridicităţii ei?
Această concluzie e o iluzie tentantă, însă e cât se poate de falsă.
Într-adevăr religia e răspândită în unele societăţi (Românii au avut mereu un fetiş pentru “cele sfinte”), însă cauzele sunt două
(1) Lipsa unei alternative.
(2) Maşina de credinţe a creierului uman.
(1) Lipsa alternativei e explicată de istorie: cuceririle făcute sub steagul unei credinţe cu care erau mânate înainte masele au divizat lumea în insule ideologice.
- Copilul e de mic îndoctrinat, iar dacă nu se reuşeşte atunci, el va fi întreaga viaţă asaltat de religie prin simpla existenţă a celorlalţi – majoritatea care mereu îi mulţumesc zeului, merg la templu/biserică/moschee/sinagogă, celebrează sărbători şi ritualuri; practic întreaga viaţă socială a comunităţii se desfăşoară în jurul credinţei respective.
- Experimentele psihologice şi sociologice despre conformitate au demonstrat cu câtă uşurinţă un om îşi va bloca raţiunea pentru a fi pe placul celor din jur.
- Aceleaşi experimente arată că o simplă breşă în acest continuum: existenţa unei persoane “reale” (adică un prieten) care nu se supune normelor va mări şansele de dizidenţă. Aşa se explică reticenţa oamenilor de a abandona credinţa în care au fost crescuţi.
(2) Omul nu e făcut să gândească logic.
Gândirea critică totuşi e preferabilă şi se poate învăţa tot aşa cum înveţi să vorbeşti o limbă.
Cred că am explicat punctul ăsta suficient în Geneza gândirii magice şi Nu crede tot ce gândeşti.
- Dacă răspândirea religiei e considerată ca un indiciu pentru validitatea ei, atunci ce ne facem cu emergenţa religiei New Age (ce nu se bazează pe venerarea zeilor ci pe promisiuni de puteri şi leacuri supranaturale), care o înlocuieşte (cel puţin in Europa) pe cea tradiţională într-un ritm alarmant?
- Altfel spus: dacă credinţa în zei şi nevoia oamenilor de a fi parte din ceva mai mare decât ei e considerată o dovadă a existenţei unui creator, atunci cum funcţionează argumentul când e vorba de credinţe rasiste, credinţa în paranormal, credinţa în supranatural, credinţa în magie, în OZN-uri, în conspiraţii, în pseudoştiinţe?
Religiozitatea umanităţii e o chestie exagerată, oricum. Realitatea ne indică faptul că atunci când lipseşte tradiţia religioasă, precum şi factorii agravanţi (sărăcie, boli, etc.), oamenii nu se grăbesc să căute “refugiul” în religii.
1. Suedia (până la 85% necredincioşi, atei, agnostici)
2. Vietnam
3. Danemarca
4. Norvegia
5. Japonia
6. Cehia
7. Finlanda
8. Franţa
9. Korea de Sud
10. Estonia (până la 49% necredincioşi, atei, agostici)
Secretul Scientismului
Secretul Scientismului
Care este adevărul şi cum îl aflăm, dacă îl vom află vreodată?
Sunt un om de ştiinţă. Fiind întreaga viaţă un om de ştiinţă cred că am aflat cât de cât ce anume este ştiinţa. E foarte simplu: Spune adevărul şi încearcă să nu te amăgeşti. Este mai puţin o „metodă” cât o poziţie etică. Cum a spus Jacob Bronowski: „Ar trebui să facem în aşa fel încât ce este adevărat să poată fi verificat”. Nu garantează că vom află adevărul, dar măcar ne oferă o şansă să identificăm acele teorii care sunt mai probabile decât alternativele şi este singura metodă pe care o ştiu care are măcar şanse de a se apropia de adevărul aproximativ.
Dar, se pare că există un număr important de oameni de ştiinţă, filozofi, sceptici şi umanisti care au alte idei despre ştiinţă şi despre adevăr. Ei cred că există alte „metode” prin care să găsim adevărul. Din pacate, aceşti oameni nu pot sau nu vor să arate clar care ar putea fi aceste alternative.
Nu vorbesc despre „creationiştii ştiinţifici”, sau despre acei oameni de ştiinţă care reuşesc să practice cu succes ştiinţa într-un domeniu, dar sunt siguri că Dumnezeu sau supranaturalul e evident în alt domeniu (aproape niciodată al lor). Nu, chiar şi acei oameni de ştiinţă şi filozofi care se identifică cu o viziune a lumii pur naturalistă sau monist-materialistă, totuşi par să vrea să lase o deschizatură nu doar pentru posibilitatea unei realităţi ne-naturale, dar şi pentru o altă „metodă” decât ştiinţa care să servească drept autoritate pentru cunoaşterea acelei realităţi.
Eugenie Scott de la Centrul Naţional pentru Educaţie Ştiinţifică e un exemplu, când în urmă cu câţiva ani a primit o distincţie de la Asociaţia Umanistă Americană, iar în discursul ei de acceptare a explicat de ce evoluţia nu trebuie numită „nesupravegheată” sau „impersonală”. O lectură atentă a explicaţiilor ne dezvăluie că argumentul ei depinde de afirmaţia cum că desi ştiinţa e cea mai bună metodă pentru deciderea raspunsului la unele întrebări cum ar fi: „A evoluat viaţa?”, nu are compeţenta în a raspunde altor întrebări, cum ar fi: „Este universul material şi natural?”. Materialismul în ştiinţă, spunea ea, e o metodologie şi nu trebuie confundat cu „materialismul filosofic”. Desi Scott recunoaşte că oamenii de ştiinţă folosesc materialismul zi de zi în modelarea experimentelor şi nu au găsit niciun rezultat care să îi împiedice continuarea utilizării, ea totuşi susţine că pe post de „metodă” nu e nevoie să fie considerat parte a cadrului teoretic. Raspunsul la întrebarea privind veridicitatea materialismului e lăsat undeva în afara ştiinţei. Ea nu ne spune de ce acelaşi lucru nu se poate aplica şi adevărului evoluţiei, care până la urmă poate fi numit şi el că fiind doar o „metodă” în cercetarea biologică.
Principiul „Magisteriilor care nu se suprapun” (Non-overlapping magisteria – NOMA) al defunctului Steven J. Gould a fost încă o încercare clară de a defini o zonă unde ştiinţa ar trebui să se teamă să patrundă; măcar el a indicat respectiva zonă sau „magisteriu” (etică şi moralitate) şi metoda (religie şi teologie) care trebuie folosite pentru răspunsuri „autoritative” în acel domeniu. (Asta înseamnă aşadar că Bronowski pur şi simplu se înşela când a insistat că ştiinţa în sine e o etică). Recent, scriitorii „sceptici” au reînviat termenul de „scientism” ca un epitet pentru aceia dintre noi care se îndoiesc de existenţa, de eficacitatea sau de legitimitatea unei astfel de „metode alternative”. Folosind acest cuvânt, autorii respectivi simt că au înlăturat necesitatea de a indica domeniile de studiu interzise sau de a menţiona religia sau altceva că autoritatea căreia ştiinţa trebuie să-i cedeze.
Massimo Pigliucci în editorialul său din Skeptical Inquirer, ediţia Noiembrie/Decembrie 2003, îl numeste „Păcatul Scientismului”. Acolo, precum şi în răspunsurile sale la scrisorile critice ale citiorilor (SI, Martie/Aprilie 2004), el explica că „pacatul” este contribuţia la „publicitatea negativa” a ştiinţei. El crede că e o rusine pentru ştiinţă când cercetătorii declară că sunt pe cale de a descoperi ceva cu o semnificaţie deosebită pentru om (ca şi cum Darwin nu ne-ar trecut peste prăpastia asta cu mult timp în urmă). El nu ne explică de ce o înţelegere ştiinţifică a lumii ar trebui să fie lipsită de semnificaţie, dar e vădit deranjat de sugestia lui E.O.Wilson cum că furnicile ne pot dezvălui ceva despre moralitatea umană, sau de propunerea lui Paul Churchland că înţelegerea comportamentului uman ar deveni mai clară dacă am trata emoţiile în funcţie de biologia, chimia şi neurofiziologia lor în loc de vechile metafore poetice şi referirile la zei. La urma urmei, Pigliucci spune, nu discutăm nici despre ecologia savanei ţinând cont de cuarcii din care sunt alcătuiţi leii şi gazelele, deci de ce ar trebui să vorbim de hormoni, endorfine şi neurotransmiţători când discutăm despre iubire şi război?
Susan Haack, („Point of Honor: On Science and Religion”, SI, Martie/Aprilie 2004) încheie printr-o apărare admirabilă de altfel a „onorii” scepticismului ştiinţific privind afirmaţiile religioase, aparându-se de posibilele acuzaţii cum că poziţia ei ar dezvălui un „raţionalism îngust şi scientist”. „E complet neadevărat”, scrie ea. „Am susţinut tot timpul că ştiinţele nu sunt singurele moduri de cercetare legitime, nu sunt singurele surse de adevăr”. Ar fi bine dacă ne-ar lamuri şi pe noi care ar fi sursele alternative!
În aceeaşi ediţie de Martie/Aprilie a SI, pe lângă scrisorile mele şi ale altora protestând condamnarea „scientismului” de către Piglucci, se află şi o scrisoare de la Don Keith din Waterloo Ontario care întreaba dacă, aşa cum a sugerat şi Ralph Esterling într-un editorial SI, ştiinţa este „una dintre metodele cele mai încununate de succes” de a ne mări cunoştiinţele despre lume, atunci care sunt celelalte? Aceasta e o întrebare foarte bună. Ce anume nu putem şti având grijă să nu ne înşelăm? Care este metoda care transcende raţionamentul inductiv şi care ne duce la un adevăr „plin de semnificaţie” care nu poate fi atins de ştiinţă? Care e secretul scientismului?
Cred că ştiu. Metoda pe care n-o numeşte nimeni este aceeaşi ca şi cea propusă când cuvantul „scientism” a fost inventat de filozofii Hegeliani în secolele 18 şi 19 pentru a-i discredita pe susţinătorii ştiinţelor naturale care se îndoiau de legitimitatea “geisteswissenshaften” – „ştiinţele spiritului”. Acea metodă e cuprinsă în două cuvinte: „intuiţie” şi „sensibilitate”. Argumentul lor era (şi încă este) că există „adevăruri” omeneşti care nu pot fi înţelese prin alte modalităti decât prin raporturile umane, mărturii personale şi introspecţie.
Desigur, orice om de ştiinţă din epoca modernă ar fi prea jenat să identifice asta deschis că pe o „metodă” alternativă, fiindca e evident o invitaţie spre auto-amăgire. A crede că descoperirile unei astfel de abordări ar putea coincide altfel decât întamplător cu adevărata cunoştiinţă a lumii reale prin raţiune, necesită credinţă în miracole. În cel mai bun caz, ne poate doar oferi un văl subţire de cosideraţie intelectuală pentru ficţiunile care sunt componente esenţiale atât a religiei cât şi a acelor ştiinţe sociale care n-au reuşit să-si depăşească originile intuitive din secolul 18 şi 19.
Cosideraţia intelectuală nu implică în acest caz şi cunoştiinţa. Este adevărat că ştiinţa abia a început să construiască o înţelegere a dinamicii „credinţelor” omeneşti, sau mai precis, o înţelegere a cauzelor exacte ale comportamentelor pe care oamenii încearcă să şi le explice inventând conştient construcţiile post-hoc pe care le numesc „credinţe”. Totuşi, este de asemenea clar că „sensibilitatea” şi „intuiţia” n-o să ne apropie niciodată de înţelegerea acestor construcţii necesar iraţionale, când atât metoda cât şi subiectul studiului, atât credinţele omeneşti cât şi credinţele omeneşti despre credinţe sunt lăsate să transcenda orice încercare de a le menţine în limite ştiinţifice şi raţionale.
În ciuda protestelor anti-scientism-istilor, fostele categorii au fost şi vor continua să fie cântărite în balanţă, şi mereu vor continua să lase de dorit. Un articol recent în „American Scientist” („Valoarea adaptativă a ritualului religios” de Richard Sosis, AS, Martie-Aprilie 2004) susţine că credinţa nu e asa de importanţă în religie cât e comportamentul. Beneficiile ritualului se află în capacitatea de a promova cooperărea, indiferent ce „credinţe” sunt folosite pentru a-l explica comunităţii.
Sosis susţine că „credinţa” nu intervine în ecuaţie când comparăm capacitatea ritualului religios cu cel secular de a promova cooperărea comunităţii: „Ritualurile religioase, ironic, generează mai multă convingere şi dedicăre deoarece ele sanctifică declaraţii nonfalsifiabile care depăşesc posibilitatea de examinare. Capacitatea ritualului religios de a evoca experienţe emoţionale ce pot fi asociate cu concepte şi simboluri supranaturale durabile, le diferenţiază atât de ritualurile animale cât şi de ritualurile seculare şi se află la baza eficienţei lor în promovarea şi menţinerea cooperării şi dedicării grupurilor pe termen lung.
Aşadar, nu „credinţele” ci „experienţele emoţionale” sunt de o importanţă durabilă”. Şi asta ne aduce cu un pas mai aproape de nivelul neurochimic şi hormonal în înţelegerea a ce anume dirijează comportamentul uman.
Acesta fiind cazul, nu e nici o mirare că fervoarea religioasă e neafectată de schisma teologică. De asemenea, nu e nici o mirare că e neafectată de argumente raţionale. Nu e nici o mirare că promotorii ştiinţei ar evita-o mai degrabă decât să o confrunte. Scott ar fi fericită dacă ar putea să împiedice transformarea orelor de biologie în servicii de venerare a designului inteligent de către creaţionişti. Şi Piglucci are dreptate să îşi faca griji că publicul va urî ştiinţa pe măsură ce ea continua să submineze pretinsele scuze ce sunt oferite că motive oficiale pentru aderenta la mituri şi prejudecăţi din trecutul îndepărtat.
Dar acest lucru trebuie confruntat! Democraţia modernă a fost inventată de „oamenii de ştiinţa gentlemeni” ai Americii secolului al 18-lea, şi incorporează etica ştiinţifică a promovării adevărului şi auto-examinării. Adevărul este întotdeauna evaziv şi nu putem fi niciodată siguri, în ştiinţă sau în politică, dacă l-am descoperit. Totuşi, în lumea noastră modernă, aderenţa la etica raportării fidele a ceea ce avem notive să credem că este adevărat şi de ce credem asta a devenit mai puţin importantă decât construirea unor ficţiuni conveniente care produc vointă politică pentru acţiune.
Când devine posibil şi respectabil că un lider mondial să raspundă „Chiar contează?” când e întrebat dacă motivele sale pentru război au fost reale sau imaginare, atunci am intrat intr-o zonă etică periculoasă. Dacă nu proclamăm eficienţa ştiinţei, dacă nu aparăm valoarea prevenirii auto-amăgirii cu orice scop în toate câmpurile de activitate, atunci suntem în pericol ca nu doar ştiinţa raţională ci şi guvernarea democratică să dispară în favoarea anumitor „adevăruri” care se ridică prin fervoarea emoţională pentru care nici „credinţa” religioasă nici cea politică nu e o cauză, ci doar o scuză expirată.
Creştini despre atei
Creştini despre atei
Credincioşii încă cred că:
(1) Nu acceptăm existenţa unui Dumnezeu fiindcă nu vrem să acceptăm responsabilitatea ce vine cu acceptarea.
- Fals + psychogenetic fallacy.
- Nu acceptăm existenţa unui Dumnezeu fiindcă …nu există dovezi în această privinţă.
- Da, e chiar atât de simplu! …şi nu, Biblia nu-i o dovadă, lol.
- Dacă mâine ar apărea o navă Extraterestră şi ar spune că ei sunt creatorii Universului şi ai vieţii eu aş fi primul care… aş cere dovezi (nu credeaţi că zic “aş crede” …nu??:). Bine, îi întreb după ce mă asigur că nu-s sălbatici, lol) 
(2) Afirmăm că nu există Dumnezeu.
- Care “Dumnezeu” ? Istoria omenirii a cunoscut peste 3000 de zeităţi documentate, astea fără milioanele de zeităţi personale hinduse (acolo şi animalele sunt zei).
- Evident că nu există dumnezeii ăia dovediţi falşi de inconsistenţele şi falsurile din propriile cărţi sfinte (Dumnezeul literalismului biblic/coranic, dumnezeul mormon, etc).
- Zeii nedefiniţi, vag definiţi sau nonfalsifiabili sunt un nonsens. De ăştia mai poţi zice altceva?
Definiţi-i, faceţi-i falsifiabili, aduceţi dovezi şi mai discutăm.
Până una alta, şansa lor de a exista tinde în continuare spre 0 (vezi: statistici bayesiene).
(Da, e vorba de “Use-the-Force,Luke”, some-higher-power-out-there, phallic symbol gods).
(3) Credem că totul a apărut din NIMIC (întotdeauna cu majuscule) tot aşa cum cred ei în Dumnezeu.
Fals. Nu credem nimic necondiţionat şi aproape nimic la modul absolut, deci analogia pică.
Mai mult, răspunsul exact la întrebarea “de unde a apărut totul?” e “Nu ştim!”, însă trebuie să recunosc că credincioşii au muuuult mai multe lacune la capitolul ăsta decât oamenii de ştiinţă (şi vor avea mereu).
Fact checkbook:
a) A fost demonstrat că pot apărea chestii din vid de capul lor. (deşi asta nu-i singura variantă)
b) Există mai multe modele matematice pentru Big Bang consistente cu realitatea.
c) Cosmologia a demonstrat că în urmă cu ~14 miliarde de ani toată materia din Univers trebuia să fie foarte apropiată şi de atunci spaţiul se extinde. Pe baza acestei demonstraţii s-au făcut predicţii ce au fost deja verificate (ca: existenţa radiatiei de fond).
d) Nimic din toate astea nu se poate spune despre teoria “Un om din ceriuri a făcut totul! …şi a 7-a zi s-a odihnit”.
(4) Credem că viaţa poate apărea din ne-viaţă. Deci viaţa nu apare din ne-viaţă! Word!
- Cum anume dovedeşti o negaţie (“nu apare”) într-un univers deschis? Sunt chiar curios.
- Cum defineşti viaţa? Argumentul se bazează pe filosofia vitalismului (o definiţie magică a vieţii care era la apogeu pe vremea lui Descartes şi a lui Kant). E nevoie să spun că vitalismul a fost de mult invalidat ştiinţific?
- Astăzi ştim că viaţa e o formă particulară de organizare a materiei (una cu totul şi cu totul specială, desigur), iar a spune că “viaţa nu apare din ne-viaţă” e la fel de ridicol cu a spune “apa nu apare din ne-apă”. (H2O 4 life, yo!).
(5) Căutăm motive câte-n lună şi-n soare să nu credem.
Absurd + burden of proof.
Nu e nevoie de credinţă sau motive ca să nu crezi.
De fapt nu-i nevoie de absolut nimic special ca să nu crezi.
Eu în fiecare zi nu cred în niciun zeu din cei peste 3000 ai omenirii.
It’s easy if you try.
(6) E la modă să fii ateu.
Ridicol + psychogenetic fallacy; ultima dată când am verificat mai toţi românii se declarau creştini ortodocşi din tată-n fiu de la Sf. Andrei încoace, sau dacă nu, măcar spirituali (you know, higher force thing). Unde-i moda?
(7) Ateismul e teribilismul tinerilor, ajung ei să creadă mai târziu.
Pseudoteorie demonstrată falsă de existenţa unora ca: Richard Dawkins, Bertrand Russel, Christopher Hitchens, Sam Harris, Richard Feynman, Albert Einstein, Ernest Hemingway, Carl Sagan, Freidrich Nietzsche, Denis Diderot, Sigmund Freud.
(8) Ateii sunt proşti.
WAHAHAHAHAHAHAH! Vezi mai sus.
(9) Dacă nu crezi în Dumnezeu, atunci nu eşti o persoană morală.
(10) Hitler! Stalin! Şi ei au fost atei!
- Trebuia să fie clar până acum pentru cititorii blogului că nu susţin ateismul doar de dragul de a nu crede (adică într-un mod religios) ci ca o concluzie evidentă în urma unor raţionamente logice.
- Ateismul meu e doar o parte worldview-ul meu, bazat pe raţiune, libertate, pursuit of happiness, improvement, seizing the day and general coolness.
- Ce am eu cu morţii ăia stafidiţi?
- Hitler mai mult ca sigur că nu era ateu ci urma religia supremaţiei arienilor cu ceva deism (Mein Kampf menţionează nu odată dreptul divin al rasei germane) şi misticism nordic.
Mai mult, Hitler chiar a denunţat ateismul şi a luat măsuri împotriva necredincioşilor.
- Stalin, Lenin & co. promovau religia întâietăţii proletariatului şi venerarea persoanei tătucului prin cultul personalităţii.
Nulitatea Teologiei
Nulitatea Teologiei
de Richard Dawkins
Un editorial prefăcut din ziarul britanic “The Independent” cerea de curând o reconciliere între ştiinţă şi “teologie”. Remarca faptul că “Oamenii vor să ştie cât de mult posibil despre originile lor”.
Eu chiar sper că asta vor, dar ce anume îi face să creadă că teologia are ceva folositor să spuna despre acest subiect?
Ştiinţa e responsabilă pentru următoarele informaţii despre originile noastre. Ştim aproximativ când a început universul şi de ce e compus în mare parte din hidrogen. Ştim de ce se formează stele şi ce se petrece în interiorul lor pentru a transforma hidrogenul in celelalte elemente, dând aşadar naştere chimiei, într-o lume a fizicii. Cunoaştem principiile fundamentale despre cum o lume a chimiei poate deveni biologie prin apariţia moleculelor replicabile. Ştim cum principiul replicaţiei a dat naştere prin selecţie Darwiniană întregii vieţi, inclusiv oamenilor.
Ştiinţa şi numai ştiinta e cea care ne-a dat informaţiile acestea si ni le-a dat cu detalii fascinante şi credibile. Pentru fiecare din aceste întrebări teologia a avut o opinie ce a fost dovedită falsă cu desăvârşire. Ştiinţa a eradicat pojarul, ne poate imuniza împotriva majorităţii viruşilor mortali, poate ucide majoritatea bacteriilor letale. Teologia n-a făcut altceva decât să vorbească de boli ca povara păcatelor. Ştiinţa poate prezice când o cometă anume va reapărea sau când va avea loc următoarea ecplipsă. Ştiinţa a dus oamenii pe lună şi a trimis rachete de cercetare dincolo de Saturn şi Jupiter. Ştiinţa ne poate spune vârsta unei fosile oarecare şi că Giulgiul din Torino e un fals medieval. Ştiinţa cunoaşte precis informaţia din ADN-ului unor viruşi şi va cunoaşte în timpul vieţii cititorilor acelaşi lucru despre genomul uman.*
Ce a spus vreodată teologia ce a folosit vreodata cuiva, în cel mai mărunt mod? Când a demonstrat teologia un adevăr care nu era evident? I-am ascultat pe teologi, i-am citit, i-am combătut. N-am auzit pe niciunul să zică ceva folositor, ceva care să nu fi fost un adevăr evident, sau care să nu fi fost pur şi simplu fals.
Dacă toate descoperirile cercetătorilor ar dispărea mâine, nu am mai avea doctori ci vraci, n-ar exista mijloace de transport mai rapide decât caii, n-ar mai fi calculatoare, cărţi tipărite sau agricultură mai presus de fermele ţărăneşti de subzistenţă.
Dacă toate reuşitele teologilor ar dispărea mâine, ar observa cineva cea mai mică diferenţă? Chiar şi rezultatele negative ale cercetătorilor: bombele şi navele de vânat balene funcţionează. Concluziile teologilor nu ne ajută la nimic, nu înfluenţează nimic, nu înseamnă nimic. De ce crede cineva că “teologia” e măcar o disciplină?
– END –
* Acest lucru deja s-a petrecut.
De ce ar crede teologii că au ceva semnificativ să ne spună despre bine şi rău, despre timp şi eternitate sau despre cine “conduce” universul, având în vedere faptul ca premisa lor ontologică fundamentală e lipsită de conţinut?
Teologii ăştia (preoţi, predicatori, rabini, imami, lama, toţi bine) sunt cei care nu numai că explică cosmologia si teleologia din propria lor închipuire, dar care continuă să ne spună, uneori pe cel mai autoritar ton cum trebuie să ne comportăm, ce trebuie sau nu trebuie să facem şi pe cine suntem obligaţi să-l ascultăm.
Rafinând întrebarea ea devine: CINE NAIBA SE CRED AMEŢIŢII ĂŞTIA?
De ce anti-teism 2.0
De ce anti-teism
O’rly? Let’s see what it’s all about.
Pretenţii:
1) Moarte. Toţi murim şi gândul e extrem de neplăcut. Religia e considerată o soluţie la problema asta fiindcă le promite oamenilor viaţă după moarte şi fericire fără de sfârşit.
Totuşi, religia rezolvă o problemă pe care ea o creează: în multe culte, copiii sunt de mici bombardaţi cu noţiuni ca: iad, pedeapsă, vină, păcat care amplifică exponenţial groaza faţă de acel eveniment.
2) Boală. Preotul îl îndeamnă pe credinciosul bolnav să se roage la Dumnezeu ca să se vindece.
Pot demonstra că rugaciunea e inutilă în afara de efectul placebo – de regulă vindecările se produc datorită tratamentului, datorită sistemului imunitar, sau în cazuri rare de vindecări ale bolilor incurabile cum e cancerul are loc fenomenul cunoscut în lumea medicala sub numele de regresie spontana. Da, boala se vindecă de la sine, iar cei nefamiliarizati cu medicina şi/sau statistica o vor lua pe post de evidenţă anecdotică a existenţei divinităţii.
- Nu e o constatare cu care mă mândresc în mod special fiindcă nu-i o constatare fericita. Chiar mi-ar fi plăcut să existe o soluţie rapidă la problemele noastre, insa.. nu e. Problema apare când omul renunţă la tratamentul real in favoarea unui tratament pseudoştiinţific.
- Daca bolnavul nu se vindecă, unii preoţi vor avea grijă (sau poate imaginaţia bolnavului are rolul ăsta) să atribuie boala unor “păcate”. Da, preotul are tupeul să spună că pacientul e de vină şi că trebuie să respecte mai atent sfaturile lui. Grotesc.
3) Moralitate. Bisericile se consideră sursa moralităţii, sau cel puţin asta ar vrea să îi facă pe credincioşi să creadă: fără Dumnezeu, cum am sti să separăm binele de rău? De ce nu ne-am da unul altuia în cap?
- Se ignoră cu bună ştiinţă faptul că evoluţia ne-a dotat cu un sistem de a discerne ce e bine şi ce e rău pentru oamenii din jurul nostru, fiindcă am evoluat ca fiinţe sociale.
- Afirm că Religia nu e o sursă de moralitate ci o pervertire a simţului moralităţii noastre înnăscute.
- În cuvintele lui Weinberg: “cei care cred că există vreo legatură între etică şi religie înca sunt abia la începutul drumului.. şi după mii de ani tot acolo sunt”.
- Personal am cunoscut prea puţini oameni pe care religia i-a făcut mai buni: de regulă e vorba de dresarea indivizilor degradaţi (alcoolici, drogaţi, deprimate emo, etc). La dresare se pricepe foarte bine, însă mai avem nevoie de dresaj in epoca modernă?
- Cum poate religia – o colecţie de poveşti şi intuiţii ale ciobanilor deşertului de acum câteva mii de ani să înalţe un om educat din secolul 21? Chiar întreb.
- Sunt de acord cu fraza “religia se termină şi începe filosofia tot aşa cum astrologia se termină şi începe astronomia” şi cu Christopher Hitchens când observă că operele lui Shakespeare sunt o sursă de învăţături morale mult mai profunde decât Biblia.
4) Societate. Bisericile se consideră baza societăţii. Fără biserică, familia (denumită de ei “celula de bază a societăţii”) ar dispărea, civilizaţia s-ar destrăma, lumea ar cade în haos.
- Un scenariu uşor de imaginat de o minte care nu a cunoscut altceva, aceste ipoteze sunt uşor infirmate de statele moderne predominant nereligioase care au trecut cu succes peste această etapă. Japonia şi multe ţări europene sunt doar câteva exemple.
- Transformarea religiei într-o fosilă culturală nu a avut nici un efect negativ semnificativ, ba din contră: s-au putut pune bazele democraţiei moderne abia odată cu separarea bisericii de stat (S.U.A.) sau când religia a încetat să mai aibă un cuvânt de spus în politică (Europa).
5) Sacru. Bisericile au postulat dintotdeauna existenţa unei realităţi paralele, superioara acesteia pe care o putem atinge şi a unei divinităţi ce vegheaza asupra sorţii omenirii. Deloc surprinzător, fiecare biserică s-a declarat calea spre acea realitate paralela şi a înţelegerii cu această divinitate fie pentru că era posesoarea unei cărţi sfinte – cuvântul domnului (Tora, Talmud, Evangheliile, Coranul) fie pentru că era continuatoarea tradiţiei vii a zeului.
- Nimeni nu şi-a pus întrebarea dacă chestiile alea sunt reale? Toate cercetările ştiinţifice au eşuat în punerea în evidenţă a acestui tărâm ce era considerat mai real decât realitatea. Nu e un eşec din partea ştiinţei ci e un eşec din partea supranaturalului de a exista măcar. Singurul loc în care ne putem extinde e tărâmul imaginaţiei – cu condiţia să nu confundăm imainarul cu realul.
- Nimănui nu i s-a părut ciudat că acele cărţi sfinte sunt pline de contradicţii, minciuni şi aberaţii şi sunt evident opera unor minţi omeneşti? Pai probabil că li s-a părut, de aceea explicaţiile pe care le scot în justificarea atrocităţilor şi enormităţilor biblice sunt mai ciudate decât poveştile în sine (bebeluşi născuţi păcătoşi deci care merită să moară, etc).
- Pentru cei cărora nu li se par familiare acuzele astea şi cred că Biblia vorbeşte doar de “iubeşte-ti aproapele” şi “întoarce obrazul”, ţin să îi informez că Vechiul Testament conţine pentru fiecare poruncă morală zeci de pagini cu excepţii în care evreii erau îndemnaţi să îşi omoare, jefuiască sau să înrobească aproapele. Asta e clar, opera unei minţi omeneşti.
- Pentru cei care se scuză ca Isus a abolit vechea lege “ochi pentru ochi”, ţin să îi informez ca Isus ăsta nu e aşa un exemplu pozitiv. Daca în Vechiul Testament puteai scăpa de torturile lui Moise murind, Isus ne informează că suntem condamnaţi şi la suferinţă eternă şi după moarte.
Ce drăguţ din partea lui.
- Liberul arbitru? “Omule, eşti liber. Ai o singura alegere: închisoarea”
Pe langă auto-condamnarea pe care şi-o fac religiile tocmai prin lucrurile cu care se laudă, surprinzător se mai pot aduce şi critici!
Au legătură cu reprimarea sexualităţii, mentalitatea de grup (psihologia maselor), imperii financiare (spălare de bani), cultivarea inculturii, atitudine antiştiinţifică, promovarea gândirii magice şi a mediocrităţii, etc.
Nu dorim să deprimăm cititorul, deci nu vom insista pe acele subiecte. Enumerarea lor e suficientă.
Oamenii trebuie să creadă în ceva
Oamenii trebuie să creadă în ceva
Auzim mereu de la apărătorii dogmelor că oamenii au nevoie să creadă în ceva.
Perfect!
Să creada în ce vor cu condiţia să creadă în lucruri reale, sau mai nou a devenit o virtute să accepti ficţiunea drept realitate indiferent câte sacrificii intelectuale tre’ să faci, doar de dragul de a crede în ceva extrem fiindcă toată lumea face la fel?
Cum poti să crezi că religia ta e adevarată atunci când nu se deosebeste cu mult de toate celelalte pe care le consideri false?
Toţi zeii au fost nemuritori.
Cand vei înţelege de ce nu crezi în restul dumnezeilor vei înţelege de ce nu cred eu în al tau.
Toţi suntem atei cu privire la majoritatea zeilor în care au crezut vreodată oamenii. Unii dintre noi merg cu un zeu mai departe.
Judecătorii au decis: Dumnezeu e imaginar
Judecătorii au decis: Dumnezeu e imaginar
Această ştire a fost în general trecuta cu vederea sau tratată ca o gluma, însă ramificaţiile sunt profunde. Ca o premieră în sistemul judiciar Românesc, Dumnezeu a fost declarat inexistent pentru a scapa de mai multe capete de acuzare.
Decizia e definitivă şi irevocabilă. 
Dosarul in care Dumnezeu a fost dat in judecata de un detinut din penitenciarul timisorean a fost clasat de procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara, deoarece nu a fost gasita adresa invinuitului.
Pavel Mircea, condamnat la 20 de ani de puscarie pentru omor, l-a chemat, in octombrie 2005, in instanta pe Dumnezeu deoarece, contrar „contractului” facut in timpul botezului, nu a fost aparat de rele.
„Solicit deschiderea actiunii penale impotriva numitului Dumnezeu, domiciliat in cer (…), pentru comiterea infractiunilor prevazute de art. 215 (inselaciune – n.r.), 221 (tainuire – n.r.), 246 (abuz in serviciu contra intereselor persoanelor – n.r.), 256 (primire de foloase necuvenite – n.r.) si 257 (trafic de influenta – n.r.). In fapt, prin botezarea mea la biserica s-a facut un contract cu paratul pentru a-l indeparta pe diavol de mine si a ma feri de necazuri. Pana acum, paratul nu si-a onorat contractul. Dimpotriva, a pretins si primit de la mine in cursul vietii diferite bunuri si rugaciuni, in schimbul iertarii pacatelor”, se arata in plangerea detinutului.
Dupa ce plangerea a fost inregistrata la Parchet, la mijlocul lui octombrie 2005, solutia pusa de anchetatori a fost aceea de neincepere a urmaririi penale, sub motivatia ca Dumnezeu nu este o persoana reala si nu are domiciliu.
Viaţa de Apoi
Viaţa de Apoi
Susţinătorii atei ai religiei (cei ce au credinţă în credinţă) îţi vor spune mereu că oamenii au nevoie de religie ca să îi consoleze atunci când le moare cineva drag.
Eu îi voi întreba: cum face asta, mai exact?
O ceremonie religioasă de îngropăciune are 2 scopuri
1) Se jeleşte cel decedat.
2) Se jeleşte soarta celor rămaşi încă in viaţă.
Oricine a văzut o înmormantare la români poate confirma că peste 90% din ceremonie nu are nici o legătura cu răposatul; se repetă cu insistenţă nişte incantaţii despre voia Domnului, locuri cu verdeaţă şi se citesc pilde din Biblie.
Orice, numai să nu îşi aducă aminte lumea prea mult de răposat ca de o persoana reala; el e acum un suflet în mâna Domnului; se încearcă chiar ştergerea cât mai rapidă a amintirii existenţei lui. Personal, mi se pare o insultă la adresa moştenirii lăsate în urmă.
Richard Dawkins povesteşte în cartea sa, “The God Delusion”, despre înmormântări seculare: prietenii şi rudele se adună şi cinstesc memoria celui trecut în nefiinţă amintindu-şi momente frumoase petrecute împreună în timpul vieţii.
De ce să ai nevoie de referinţe la legende fantastice străvechi despre zei, pedepse, profeţi şi mântuitori ca să cinsteşti memoria persoanei decedate?
Frica faţă de moarte e o caracteristică evoluată; organismele care nu se tem deloc pentru viaţa lor, mor, însă acest sentiment e influenţat extrem de mult de cultură.
Religia ne prezintă moartea atât ca cel mai mare dar (odihnă, compania Domnului) cât şi ca cel mai infricoşător eveniment (Judecata de Apoi), asta după ce viaţa a fost trăită atât ca o corvoadă (sub semnul păcatului) cât şi ca o binecuvântare (familie, biserică).
Acest joc de-a şoarecele si pisica crează în sufletul credinciosului o groază de dimensiuni cosmice faţă de evenimentul final.
Atât e de puternică e această obsesie încât şi dacă un om e liber de majoritatea dogmelor, cel mai greu se eliberează de cultul ameninţării morţii promovat în societatea religioasa în care trăieşte.
Desigur că nu e plăcut să te desparţi de cei dragi, dar care e alternativa?
Credinţa nu îl lasă pe om să trăiasca cum trebuie, dar nici nu îl lasă nici să moară cu demnitate.
Viaţa “trupească” e vazută ca o corvoadă, iar trecerea în nefiinţă ca o eliberare; astfel, majoritatea credincioşilor au o viaţă mediocră, normală.
Religia creştină îi răpeşte şansa omului de a avea experienţe deosebite şi realizări măreţe (totul e deşertăciune, nu asa spune Ecleziastul?) şi promovează în schimb banalitati pe post de idealuri.
Îi promite că va fi reunit cu cei dragi pentru eternitate (în schimbul loialităţii – participări la slujbe, etc) dar ce să facă omul cu o eternitate când nici n-a fost lăsat să-şi trăiască cu adevărat deceniile de aici?
Religia oferă soluţia la o problema pe care ea o creează!
Pentru asta noi ar trebui să stăm deoparte şi sa tăcem?
Să ne resemnăm că nu putem oferi ASTA oamenilor?
Slave mentality! Ha!
Există populaţii umane în prezent care nu cred în zei şi nici nu se tem de moarte, deci se poate.
Religia te obligă să trăieşti sub semnul fricii (nu doar de despărţirea faţă de cei dragi cât şi de o Judecată Finală din care te poţi alege cu o osândă veşnica) şi nu mai apuci să îţi trăieşti viaţa cum meriţi.
Cu cât mai mult preţuieşti viaţa aceasta atunci când ştii ca doar pe asta o ai?
Nu o corvoadă datorită alegerii nefericite a unui Adam, ci o şansă unica pe care n-au avut-o miliardele de alte combinaţii genetice posibile ce se puteau naşte în locul tau.
Conştiinţa ta probabil că va dispărea, dar ce pierzi tu? Ce pierzi când dormi? Ce simţi când dormi?
Amprenta ta asupra civilizaţiei umane va persista însă mereu. The Butterfly Effect.
Contează întradevăr ceea ce laşi în urmă şi cum influenţezi viaţa celor pe care i-ai întâlnit. Make an impact.
Memento mori. Carpe diem.
Dumnezeul care n-a fost
Dumnezeul care n-a fost
The God who wasn’t there – subtitrari in română. A must-see
Thx Daze 4 the upload.
-
Arhivă
- iunie 2009 (69)
- mai 2009 (83)
- aprilie 2009 (4)
- iunie 2008 (1)
- aprilie 2008 (107)
- martie 2008 (13)
-
Categorii
-
RSS
Intrări RSS
Comentarii RSS
