Plăcerea de a trăi

O să murim şi asta ne face norocoşi. Majoritatea oamenilor n-o să moară fiindcă n-o să se nască vreodată. Numărul oamenilor care puteau fi în locul meu aici, dar care nu vor vedea lumina zilei depăşeşte numărul grăunţelor de nisip din Sahara. Eu şi cu tine suntem aici, în banalitatea noastră, în ciuda acestor şanse uluitoare.

Prezentul se deplasează din trecut spre viitor ca un reflector de-a lungul imensităţii timpului. Tot ce-i în spatele reflectorului este în întuneric, întunericul trecutului mort. Tot ce-i în faţa reflectorului este în întunericul viitorului necunoscut. Şansele ca secolul în care trăieşti tu să fie cel iluminat de reflector sunt aceleaşi cu şansele ca un bănuţ aruncat la întâmplare, să cadă deasupra unei anume furnici ce se deplasează undeva între San Francisco şi New York.

Suntem norocoşi că trăim şi aşadar trebuie să apreciem viaţa. Viaţa e preţioasă. N-o să mai primim alta. Asta e. N-o irosi! Deschide-ţi ochii, deschide-ţi urechile. Preţuieşte experienţele pe care le ai şi nu-ţi pierde timpul gândindu-te la o viitoare viaţă inexistentă de după ce eşti mort. Încearcă să faci cât de mult bine poţi altora, acum. Încearcă să-ţi trăieşti viaţa din plin în timpul care ţi-a mai rămas.

–
Asta vrea Dawkins să i se citească la serviciul funerar. Inspiring!