Tupeu sau bun simţ?

Credinciosul zice:

Tu ca ateu crezi că toţi oamenii care au crezut vreodată în divinitate sunt nebuni/proşti/bolnavi mintal sau pur şi simplu se înşeală. Cât tupeu pe tine să crezi că ştii mai bine decât ei!

Ateul răspunde:

Tu ca şi credincios (creştin, de exemplu) trebuie să accepţi ceva asemănător!
Tu crezi că toţi oamenii care au crezut vreodată în altă divinitate decât a ta sunt nebuni/proşti/bolnavi mintal/păcăliţi de satana sau pur şi simplu se înşeală.

Cele două propoziţii sunt asemănătoare dpdv. gramatical, însă diferă foarte mult din punct de vedere logic dacă aplicăm Briciul lui Occam şi ne gândim: ce-i mai probabil într-o lume în care oamenii întreţin şi venerează idei similare (mai toate religiile cer acceptarea fără dovezi a faptelor supranaturale, ritualuri, poveşti nemuritoare despre oameni sfinţi, bla bla)?
(1) Una din religii ar fi, ca prin minune, adevărată la modul absolut (aia a credinciosului în discuţie), iar celelalte sunt simple înşelătorii, făcături ale minţii omeneşti.
SAU
(2) Aşa cum arată psihologia, religiile (şi superstiţiile în general) sunt manifestări ale unor fenomene naturale specifice creierelor de maimuţe speriate şi insuficient dezvoltate pentru care logica şi raţiunea sunt un lux deprins, nu ceva înnăscut.

???

Cum crede credinciosul că noi suntem cei nesimţiţi fiindcă îndrăznim să spunem că restul se înşeală, atunci când el, pe lângă că crede că restul se înşeală, mai crede şi că (a) fabula lui e deasupra altora deşi nu se diferenţează prin nimic de ele şi (b) n-are absolut nicio dovadă în această privinţă.

Credinciosul trebuie să-şi aducă aminte de cuvântul mântuitorului lui: “De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?” şi să termine dreq cu argumentele penibile.