Religia – repetentă la moralitate

Tot din ciclul: “De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?”

Credincioşii îi acuză pe atei că nu au principii morale.
Spun ei: “fără religie care să ne spună ce e bine şi ce e rău ce ne-ar împiedica să ne dăm în cap unii altora?”

Dar stai puţin! De ce singura obiecţie pe care o au creştinii e în cazul ateilor?
Dacă creştinismul e adevărat atunci orice alt grup în afară de creştini (sau de respectiva denominaţie creştină) ar trebui să fie imoral.
De ce nu le zic budiştilor/hinduşilor/evreilor că n-au principii morale?
După ilogica asta evreii ar trebui să fie cei mai criticaţi, nu ateii, fiindcă evreii au toate dezavantajele creştinismului (zeul criminal al Vechiului Testament + respingerea “mântuitorului”) fără unicul aşa-zis avantaj (pacifismul Cristosului).
Hai, credincioşilor, să vă văd. Cine se încumetă să îşi susţină argumentaţia atacându-i şi pe evrei?
Sunteţi slabi!

Eu consider că motivul pentru care morala denaturată a altor religii nu e o problemă ca lipsa de cărţi sfinte a ateilor e situaţia similară în care se regăsesc religioşii de orice culoare.
Toţi pun semn de egalitate între “morală” şi papirusuri din mileniile trecute trecute, interpretate drept voia divinităţii.
Când ne-religioşii vorbesc de morală, vorbesc despre psihologia umană, despre drepturile şi libertăţile omeneşti, despre victoria raţiunii iluministe asupra animalismului “moralei” religioase din evul mediu. Au curajul!

Dacă ateismul e adevărat atunci legile morale nu sunt date de Univers ci au fost mereu formulate în funcţie de nevoile umane date de evoluţie.
Morala inventată de om (nu dictată de bau-baul cosmic) a funcţionat! Societatea nu s-a destrămat.
Mai există o implicaţie: dacă ateismul e adevărat atunci legile după care trăiesc credincioşii au fost inventate de analfabeţi din mileniile trecute şi se potriveau doar contextului vremii.
Acest fapt era evident din faptul că credincioşii fac eforturi extrem de mari să îşi interpreteze cărţile sfinte pentru a se adapta societăţii moderne. Avem acum dovada că nu religia e sursa moralei, ci omul!
Dar dacă e să alegi între principii arhaice şi principii formulate în conformitate cu realităţile prezentului, de ce ai alege calea ocolitoare şi retrogradă?

De ce, atunci, să mai susţii că religia supranaturală inspirată din texte antice mai are vreun rol în societatea modernă?
Cel mai bine ar fi ca oamenii să aplice citatul următor, într-un moment de sinceritate:

“Ce poate fi mai plăcut şi mai simplu decât să fii sincer, totdeauna liniştit, împăcat cu tine însuţi, neavând nici de ce te teme, nici ce inventa?”

Dacă e cineva care are o problemă în domeniul al moralei, aceia sunt credincioşii care consideră că orice dilemă poate fi rezolvată pur şi simplu citind ce-au scris nişte băieţi deştepţi ce-au susţinut că-i cuvântul divinităţii. Raţionaliştii măcar fac primul pas şi acceptă realitatea.

Între Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi interpretările umane (ale predicatorilor) ale unor opere de ficţiune (textele “sfinte”), eu pariez pe prima.
Oricum, scorul moralei occidentului secular bazat pe drepturi, libertăţi omeneşti e cu mult peste scorul moralei religioase practicată de omenire până în urmă cu câteva secole/decenii, ba care încă se practică în multe părţi ale globului.

E uşor să promovezi beneficiile “moralei” religioase din confortul lumii civilizate asigurat de principii seculare. Să îi văd eu pe credincioşi cum îmi vorbesc de necesitatea religiei ca sursă de moralitate în lumea Islamică, în timpul Inchiziţiei sau în vechiul testament, când uciderea oamenilor cu pietre pentru infracţiuni minore era un hobby.

Roma e blamată pentru răstigniri şi pentru luptele din circuri, însă Avraam e venerat fiindcă a vrut să-şi omoare fiul în timpul delirului mistic. Diferenţa? Unul invocă numele personajelor schizofreniei de care suferea.

Câtă lipsă de încredere în sine pot avea credincioşii de au mai mare încredere în filosofiile analfabeţilor ce au trăit acum câteva mii de ani decât în gândurile lor şi ale contemporanilor din secolul curent. Ridicol!

Ultimul “argument” pe care îl pot invoca credincioşii e Stalin. Ce-i cu el?
Ce are în comun cu occidentul secular bazat pe drepturi şi libertăţi, liberă exprimare şi gândire critică?
A, că respingea religia? Şi Cioran a criticat religia, ba şi Cristos a criticat religia vremii.
Ce ziceţi, mai merge analogia?

Recomand următoarea lectură amuzantă: Să nu ne rătăcim în neînţelegerea scripturilor.
Pentru mai multe idei despre moralitate şi religie, vezi şi punctul 3 de la “De ce anti-teism” şi Moralitate Reloaded.