Problema e a teiştilor

Argument creaţionist:
- “dar vaaaaaaai, dacă am evoluat cum spune ştiinţa înseamnă că scopul vieţii noastre pe pământ e doar să ne hrănim să ne înmulţim şi să murim!”
- “dar dacă nu există dumnezeu şi viaţă de apoi, atunci pentru ce trăieşti?”

Băi credincioşilor!
De ce singurul scop în viaţă valabil pentru voi e unul dictat de sus?
Asta v-au învăţat anii de comunism sau cei de creştere autoritară acasă, când părinţii vă torturau cu iubire trimiţându-vă să vă roadeţi unghile în biserici şi făcându-vă să credeţi că e spre binele vostru?

Îmi pare rău pentru voi, dragii mei, însă asta nu e o problemă a realităţii, ci e problema voastră!
Dacă nu vouă nu vă place cum e realitatea, credeţi că realităţii îi pasă şi se schimbă pentru voi?
În cel mai bun caz, e un argument pentru auto-amăgire, însă wishful thinking-ul nu poate crea zeii pe care îi invocaţi pentru a vă da un rost în viaţă.

Mai mult, toţi credincioşii aceştia care deplângeţi deşertăciunea vieţii fără prietenul imaginar: cât tupeu! Câtă duplicitate! Pe de o parte vă plângeţi că viaţa voastră n-are sens, iar pe de altă parte respingeţi ceea ce vă oferă viaţa spunând că adevărata fericire trebuie căutată după moarte (în descompunere?).

Recomand articolul: Crestinism, sinucidere si sensul acestei vieti (da, se argumentează că cea mai bună alternativă pentru un creştin ar fi sinuciderea )

Noi suntem ateii, dar voi sunteţi cei fără dumnezeu!
Dacă ar exista o fiinţă absolută care îşi pedepseşte furnicile nerecunoscătoare, voi aţi înfunda cazanu’ fiindcă dispreţuiţi tot ceea ce v-a oferit, fiindcă consideraţi că sunteţi demni de nemurire şi vă cereţi acest “drept” bătând violent din picioare şi construind biserici cu care speraţi să navigaţi în eternitate.

Vă las să vă delectaţi cu un fanatic, exemplificarea frazei de mai sus şi dovada că omul e o maimuţă fricoasă, insuficient evoluată.