De ce cred oamenii în iluzii

De ce cred oamenii în iluzii

De ce cred oamenii în zei, paranormal, supranatural, new age?
Să facem o incursiune speculativă în mecanismul credinţei lor; aşa îmi închipui că se petrece totul.
Am explicat deja în Geneza gândirii magice şi în Nu crede tot ce gândeşti cum propriul lor creier îi trădează când trebuie să recunoască ficţiunea.

Pe scurt:
- Gândirea critică e o ontologie bazată pe Briciul lui Occam; se înlătură conştient toate tentaţiile de a introduce elemente inutile în imaginea lumii aşa cum e ea reprezentată în creier, cu scopul de a avea o imagine cât mai precisă.
(1) Se acceptă că drumul spre cunoaşterea adevărului va fi unul treptat, marcat uneori de erori.
(2) Se acceptă şi se corectează erorile.
(3) Efectul e acelaşi ca şi când clăteşti sub un jet de apă o capodoperă arhitecturală pe care n-o cunoşti deci nu ştii la ce să te aştepţi. Pun pe seama ei tot progresul tehnologic al omenirii precum şi progresul ideologic ca: drepturile şi libertăţile omului, progresul cultural ca: accesul liber la informaţii şi cultura deschisă.

- Gândirea magică nu impune asemenea standarde şi în schimb se acceptă în imaginea asupra lumii orice legături ce dau aparenţa relaţiei cauză-efect (indiferent că astea au corespondent în realitate sau nu) şi apoi se confundă semnificatul cu semnificantul.
(1) E calea uşoară spre iluzia adevărului. “Adevărurile” aici sunt o formulă magică ce vin la pachet şi nu se îmbunătăţesc în timp.
(2) Nu se ia în considerare posibilitatea greşelii.
(3) Aşa au apărut în cultura umană zeii, demonii, spiritele, norocul, ghinionul, deochiul, descântecul, divinaţia, telepatia, rugăciunea, rasismul, sexismul, stalinismul, etc.

Dar care-i scopul? De ce dă cineva adevărul pe o iluzie confortabilă?
Majoritatea n-o fac conştient (şarlatanii sunt altă poveste).
Doar pune la îndoială spusele unui credincios şi îţi va răspunde cam aşa: nu numai că are dreptate ci deţine însuşi ADEVĂRUL!

Asta-i ideea; credinţele îi fac să se simtă bine. De-asta cred în ele. Tare complicat, nu?:)
Oamenii cred chestii ciudate fiindcă le place.

De ce să urmeze rigorile metodei ştiinţifice spre un scop nesigur când au la îndemână metodele magice ce oferă satisfacţie imediată? Nu le oferă doar Adevărul ci şi puteri cosmice.
Use-the-Force-Luke, that kind of shit.
Faptul că li se arată de nenumărate ori că metodele lor magice nu funcţionează în realitate nu le clatină câtuşi de puţin credinţa; ei SIMT efectiv că Adevărul e de partea lor, deci tu automat trebuie că greşeşti. Disonanţa cognitivă e rezolvată rapid.

Linia de separaţie între cele două extreme (de fapt extrema Gândirii Magice nu-i religia ci psihoza agravată) nu-i bătută în cuie. Majoritatea oamenilor vor aborda diverse idei din viaţa lor cu o combinaţie metode – cu scopul de a se simţi bine. Aşa se explică de ce există cercetători geniali care în paralel cred şi în zei, alchimie sau alte pseudoştiinţe.

Cum am arătat în celelalte posturi, creierul nu-i un calculator ci e un organ care ajută omul să supravieţuiască. Fiecare idee se luptă pentru atenţie având asociate taguri pentru două caracteristici: plăcere (asociată cu hormoni de relaxare, fericire, etc. Vezi: placebo) şi neplăcere (asociată cu hormoni de stres).
Cât timp beneficiile (în plăcere) contrabalansează dezavantajele (în neplăcere), ideea persistă.
Iluzia sa îi oferă confortul controlului comparativ cu variante alternative ce aduc schimbare deci nesiguranţă. Mintea ştie din start ce imagine asupra lumii vrea să întreţină.
Va umple golurile şi va ocoli erorile, raţionalizând “erori” din partea scepticilor.
Disonanţa cognitivă e rezolvată rapid din nou.

Pseudoştiinţele ca religia şi paranormalul au evoluat astfel încât să profite la maxim de acest mecanism.
(1) Sunt compatibile mereu cu faptele datorită “facilităţii” de a fi nonfalsifiabile.
Vezi: Nu crede tot ce gândeşti
(2) Au standarde scăzute în ceea ce priveşte definiţia succesului.
Dacă omul se recunoaşte într-o descriere generală (cazul astrologiei) atribuită metodei pseudoştiinţifice sau dacă un om ce urmează un tratament pseudoştiinţific se vindecă, atunci pseudoteoria e considerată confirmată de credincios.
Vezi: Non Causa Pro Causa din Nu crede tot ce gândeşti.

Iată cum gândeşte un credincios în cele mai sincere momente ale sale:

Q: Scepticii se îndoiesc?
A: Nu, n-au cum. Se înşeală!
N-au cunoscut şi n-au simţit personal Adevărul meu.
Dacă ar cunoaşte Adevărul meu şi-ar schimba opinia.
Vor cunoaşte Adevărul meu odata..
Da!
Şi atunci toţi vor ştii că eu am avut dreptate şi nu ei!
Ipocriţii ! Cum îndrăznesc să creadă că ei au dreptate???
Mai au mult de trăit până vor ajunge la concluzia mea, dar eu am dreptate.
Şi eu am fost odată ignorant ca ei, deci îi înţeleg.
Mai au vreme..

Q: Ipotezele de la baza credinţei mele sunt o poveste, ceva fals?
A: Habar n-au, ignoranţii, ce-i aia spiritualitate. Ei nu sunt în contact prin suflet cu Adevărurile cosmice/divine.
Trebuie să mai cerceteze mult până vor ajunge la Adevărul meu.
Adevărul meu îi depăşeşte!
Proştii.. se limitează la ştiinţa lor măruntă.
Divinitatea vorbeşte prin mine şi ei cred că îmi mai pot spune ceva în plus? HA!

Q: Se oferă $1.000.000 pentru demonstrarea fenomenelor paranormale?
A: Ce farsă, niciodată n-o să recunoască.
În plus, de ce ar vrea cei ce au aceeaşi credinţă ca şi mine bani?
După ce atingi acest nivel de dezvoltare intelectuală, beneficiile materiale nu mai înseamnă nimic!

Q: Savanţii au demonstrat în diverse teste că mă înşel?
A: Au fost dintotdeauna împotriva credinţei mele deci au VRUT să iasă rezultatele într-un anume fel.
Ei nici nu ştiu câte informaţii adevărate îmi dezvăluie şi mie şi altora. De mii de ani!
Am atâtea relatări ale oamenilor care au fost ajutaţi de credinţa mea. N-ar minţi!
Şi totuşi ce ştiu ei? Eu ştiu mai bine. Am citit de un savant rus care a demonstrat de mult că eu am dreptate şi Lazarev scrie atât de convingător.. N-ar minţi!
Ăştia sunt chiar proşti. Credinţa mea a fost de mult demonstrată ştiinţific. O, da!

Q: Savanţii CHIAR au demonstrat în diverse teste că credinţele mele greşesc?
A: Nevermind… savanţii ăia musai că greşesc pe undeva, deci le voi analiza toate argumentele şi voi critica altceva în schimb!
Dacă greşesc într-un singur loc, atunci se înşeală 100%
Desigur, asta e.

Pe de altă parte credinţele astea fantastice sunt şi viruşi ai minţii.
Meme, cum le spunea Richard Dawkins, ce sunt făcute să se transmită uşor de la o persoană la alta.
- Religiile practică prozelitismul şi îndoctrinarea copiilor.
- Pseudoştiinţele ce promit puteri supranaturale se transmit uşor între prieteni (deşi în spatele aparenţei validităţii se află trucuri jenant de simple).
- Toate încearcă să cultive oamenilor un ataşament faţă de credinţă asociat cu un sentiment;
Creştinul se va simţi mântuit, sub Graţia divină, sau din contră, va simţi frica lui Dumnezeu.
Cel ce crede în paranormal se va simţi Iluminat, Una cu universul, împlinit, echilibrat, energizat.

O credinţă e evident falsă pentru unul ce scapă de ea, însă un om n-o s-o abandoneze până când dezavantajele nu vor depăşi avantajele.
Singurul miracol va fi atunci: “cum poate cineva să creadă prostia aia?”

PS: iată un link interesant
“Spirituality” is what cretins have in place of imagination.