De ce anti-teism 2.0
De ce anti-teism
O’rly? Let’s see what it’s all about.
Pretenţii:
1) Moarte. Toţi murim şi gândul e extrem de neplăcut. Religia e considerată o soluţie la problema asta fiindcă le promite oamenilor viaţă după moarte şi fericire fără de sfârşit.
Totuşi, religia rezolvă o problemă pe care ea o creează: în multe culte, copiii sunt de mici bombardaţi cu noţiuni ca: iad, pedeapsă, vină, păcat care amplifică exponenţial groaza faţă de acel eveniment.
2) Boală. Preotul îl îndeamnă pe credinciosul bolnav să se roage la Dumnezeu ca să se vindece.
Pot demonstra că rugaciunea e inutilă în afara de efectul placebo – de regulă vindecările se produc datorită tratamentului, datorită sistemului imunitar, sau în cazuri rare de vindecări ale bolilor incurabile cum e cancerul are loc fenomenul cunoscut în lumea medicala sub numele de regresie spontana. Da, boala se vindecă de la sine, iar cei nefamiliarizati cu medicina şi/sau statistica o vor lua pe post de evidenţă anecdotică a existenţei divinităţii.
- Nu e o constatare cu care mă mândresc în mod special fiindcă nu-i o constatare fericita. Chiar mi-ar fi plăcut să existe o soluţie rapidă la problemele noastre, insa.. nu e. Problema apare când omul renunţă la tratamentul real in favoarea unui tratament pseudoştiinţific.
- Daca bolnavul nu se vindecă, unii preoţi vor avea grijă (sau poate imaginaţia bolnavului are rolul ăsta) să atribuie boala unor “păcate”. Da, preotul are tupeul să spună că pacientul e de vină şi că trebuie să respecte mai atent sfaturile lui. Grotesc.
3) Moralitate. Bisericile se consideră sursa moralităţii, sau cel puţin asta ar vrea să îi facă pe credincioşi să creadă: fără Dumnezeu, cum am sti să separăm binele de rău? De ce nu ne-am da unul altuia în cap?
- Se ignoră cu bună ştiinţă faptul că evoluţia ne-a dotat cu un sistem de a discerne ce e bine şi ce e rău pentru oamenii din jurul nostru, fiindcă am evoluat ca fiinţe sociale.
- Afirm că Religia nu e o sursă de moralitate ci o pervertire a simţului moralităţii noastre înnăscute.
- În cuvintele lui Weinberg: “cei care cred că există vreo legatură între etică şi religie înca sunt abia la începutul drumului.. şi după mii de ani tot acolo sunt”.
- Personal am cunoscut prea puţini oameni pe care religia i-a făcut mai buni: de regulă e vorba de dresarea indivizilor degradaţi (alcoolici, drogaţi, deprimate emo, etc). La dresare se pricepe foarte bine, însă mai avem nevoie de dresaj in epoca modernă?
- Cum poate religia – o colecţie de poveşti şi intuiţii ale ciobanilor deşertului de acum câteva mii de ani să înalţe un om educat din secolul 21? Chiar întreb.
- Sunt de acord cu fraza “religia se termină şi începe filosofia tot aşa cum astrologia se termină şi începe astronomia” şi cu Christopher Hitchens când observă că operele lui Shakespeare sunt o sursă de învăţături morale mult mai profunde decât Biblia.
4) Societate. Bisericile se consideră baza societăţii. Fără biserică, familia (denumită de ei “celula de bază a societăţii”) ar dispărea, civilizaţia s-ar destrăma, lumea ar cade în haos.
- Un scenariu uşor de imaginat de o minte care nu a cunoscut altceva, aceste ipoteze sunt uşor infirmate de statele moderne predominant nereligioase care au trecut cu succes peste această etapă. Japonia şi multe ţări europene sunt doar câteva exemple.
- Transformarea religiei într-o fosilă culturală nu a avut nici un efect negativ semnificativ, ba din contră: s-au putut pune bazele democraţiei moderne abia odată cu separarea bisericii de stat (S.U.A.) sau când religia a încetat să mai aibă un cuvânt de spus în politică (Europa).
5) Sacru. Bisericile au postulat dintotdeauna existenţa unei realităţi paralele, superioara acesteia pe care o putem atinge şi a unei divinităţi ce vegheaza asupra sorţii omenirii. Deloc surprinzător, fiecare biserică s-a declarat calea spre acea realitate paralela şi a înţelegerii cu această divinitate fie pentru că era posesoarea unei cărţi sfinte – cuvântul domnului (Tora, Talmud, Evangheliile, Coranul) fie pentru că era continuatoarea tradiţiei vii a zeului.
- Nimeni nu şi-a pus întrebarea dacă chestiile alea sunt reale? Toate cercetările ştiinţifice au eşuat în punerea în evidenţă a acestui tărâm ce era considerat mai real decât realitatea. Nu e un eşec din partea ştiinţei ci e un eşec din partea supranaturalului de a exista măcar. Singurul loc în care ne putem extinde e tărâmul imaginaţiei – cu condiţia să nu confundăm imainarul cu realul.
- Nimănui nu i s-a părut ciudat că acele cărţi sfinte sunt pline de contradicţii, minciuni şi aberaţii şi sunt evident opera unor minţi omeneşti? Pai probabil că li s-a părut, de aceea explicaţiile pe care le scot în justificarea atrocităţilor şi enormităţilor biblice sunt mai ciudate decât poveştile în sine (bebeluşi născuţi păcătoşi deci care merită să moară, etc).
- Pentru cei cărora nu li se par familiare acuzele astea şi cred că Biblia vorbeşte doar de “iubeşte-ti aproapele” şi “întoarce obrazul”, ţin să îi informez că Vechiul Testament conţine pentru fiecare poruncă morală zeci de pagini cu excepţii în care evreii erau îndemnaţi să îşi omoare, jefuiască sau să înrobească aproapele. Asta e clar, opera unei minţi omeneşti.
- Pentru cei care se scuză ca Isus a abolit vechea lege “ochi pentru ochi”, ţin să îi informez ca Isus ăsta nu e aşa un exemplu pozitiv. Daca în Vechiul Testament puteai scăpa de torturile lui Moise murind, Isus ne informează că suntem condamnaţi şi la suferinţă eternă şi după moarte.
Ce drăguţ din partea lui.
- Liberul arbitru? “Omule, eşti liber. Ai o singura alegere: închisoarea”
Pe langă auto-condamnarea pe care şi-o fac religiile tocmai prin lucrurile cu care se laudă, surprinzător se mai pot aduce şi critici!
Au legătură cu reprimarea sexualităţii, mentalitatea de grup (psihologia maselor), imperii financiare (spălare de bani), cultivarea inculturii, atitudine antiştiinţifică, promovarea gândirii magice şi a mediocrităţii, etc.
Nu dorim să deprimăm cititorul, deci nu vom insista pe acele subiecte. Enumerarea lor e suficientă.
Vrei să fii milionar?
Vrei să fii milionar?
Vrei să fii milionar?
Crezi în paranormal, magie sau ocultism?
Nimic mai simplu!
Fundaţia educaţională James Randi ofera un premiu de 1.000.000$ oricui reuşeşte să demonstreze existenţa fenomenelor paranormale sau oculte. JREF nu se implică în procedura de testare, doar se ocupă de formalităţi şi îşi dă acordul cu privire la condţiile în care urmează să fie realizat testul. Toate testele sunt gândite cu participarea si aprobarea participantului.
În majoritatea cazurilor, participantul trebuie să facă o demonstraţie preliminară care, în caz de succes, va fi urmată de testarea propriu-zisă.
Până în ziua de azi nimeni n-a trecut de etapa demonstraţiilor preliminarii.
Se acceptă radiestezişti, telepaţi, vindecători, astrologi, clarvăzători, oameni care vorbesc cu morţi (iar morţii le raspund înapoi) şi alţii asemenea.
Dacă vrei să câştigi un milion de dolari pentru tine sau pentru săraci (în caz ca pe tine nu te interesează banii) sau pur şi simplu vrei să demonstrezi scepticilor puterile tale, click mai jos.
Oamenii trebuie să creadă în ceva
Oamenii trebuie să creadă în ceva
Auzim mereu de la apărătorii dogmelor că oamenii au nevoie să creadă în ceva.
Perfect!
Să creada în ce vor cu condiţia să creadă în lucruri reale, sau mai nou a devenit o virtute să accepti ficţiunea drept realitate indiferent câte sacrificii intelectuale tre’ să faci, doar de dragul de a crede în ceva extrem fiindcă toată lumea face la fel?
Cum poti să crezi că religia ta e adevarată atunci când nu se deosebeste cu mult de toate celelalte pe care le consideri false?
Toţi zeii au fost nemuritori.
Cand vei înţelege de ce nu crezi în restul dumnezeilor vei înţelege de ce nu cred eu în al tau.
Toţi suntem atei cu privire la majoritatea zeilor în care au crezut vreodată oamenii. Unii dintre noi merg cu un zeu mai departe.
Judecătorii au decis: Dumnezeu e imaginar
Judecătorii au decis: Dumnezeu e imaginar
Această ştire a fost în general trecuta cu vederea sau tratată ca o gluma, însă ramificaţiile sunt profunde. Ca o premieră în sistemul judiciar Românesc, Dumnezeu a fost declarat inexistent pentru a scapa de mai multe capete de acuzare.
Decizia e definitivă şi irevocabilă. 
Dosarul in care Dumnezeu a fost dat in judecata de un detinut din penitenciarul timisorean a fost clasat de procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara, deoarece nu a fost gasita adresa invinuitului.
Pavel Mircea, condamnat la 20 de ani de puscarie pentru omor, l-a chemat, in octombrie 2005, in instanta pe Dumnezeu deoarece, contrar „contractului” facut in timpul botezului, nu a fost aparat de rele.
„Solicit deschiderea actiunii penale impotriva numitului Dumnezeu, domiciliat in cer (…), pentru comiterea infractiunilor prevazute de art. 215 (inselaciune – n.r.), 221 (tainuire – n.r.), 246 (abuz in serviciu contra intereselor persoanelor – n.r.), 256 (primire de foloase necuvenite – n.r.) si 257 (trafic de influenta – n.r.). In fapt, prin botezarea mea la biserica s-a facut un contract cu paratul pentru a-l indeparta pe diavol de mine si a ma feri de necazuri. Pana acum, paratul nu si-a onorat contractul. Dimpotriva, a pretins si primit de la mine in cursul vietii diferite bunuri si rugaciuni, in schimbul iertarii pacatelor”, se arata in plangerea detinutului.
Dupa ce plangerea a fost inregistrata la Parchet, la mijlocul lui octombrie 2005, solutia pusa de anchetatori a fost aceea de neincepere a urmaririi penale, sub motivatia ca Dumnezeu nu este o persoana reala si nu are domiciliu.
Viaţa de Apoi
Viaţa de Apoi
Susţinătorii atei ai religiei (cei ce au credinţă în credinţă) îţi vor spune mereu că oamenii au nevoie de religie ca să îi consoleze atunci când le moare cineva drag.
Eu îi voi întreba: cum face asta, mai exact?
O ceremonie religioasă de îngropăciune are 2 scopuri
1) Se jeleşte cel decedat.
2) Se jeleşte soarta celor rămaşi încă in viaţă.
Oricine a văzut o înmormantare la români poate confirma că peste 90% din ceremonie nu are nici o legătura cu răposatul; se repetă cu insistenţă nişte incantaţii despre voia Domnului, locuri cu verdeaţă şi se citesc pilde din Biblie.
Orice, numai să nu îşi aducă aminte lumea prea mult de răposat ca de o persoana reala; el e acum un suflet în mâna Domnului; se încearcă chiar ştergerea cât mai rapidă a amintirii existenţei lui. Personal, mi se pare o insultă la adresa moştenirii lăsate în urmă.
Richard Dawkins povesteşte în cartea sa, “The God Delusion”, despre înmormântări seculare: prietenii şi rudele se adună şi cinstesc memoria celui trecut în nefiinţă amintindu-şi momente frumoase petrecute împreună în timpul vieţii.
De ce să ai nevoie de referinţe la legende fantastice străvechi despre zei, pedepse, profeţi şi mântuitori ca să cinsteşti memoria persoanei decedate?
Frica faţă de moarte e o caracteristică evoluată; organismele care nu se tem deloc pentru viaţa lor, mor, însă acest sentiment e influenţat extrem de mult de cultură.
Religia ne prezintă moartea atât ca cel mai mare dar (odihnă, compania Domnului) cât şi ca cel mai infricoşător eveniment (Judecata de Apoi), asta după ce viaţa a fost trăită atât ca o corvoadă (sub semnul păcatului) cât şi ca o binecuvântare (familie, biserică).
Acest joc de-a şoarecele si pisica crează în sufletul credinciosului o groază de dimensiuni cosmice faţă de evenimentul final.
Atât e de puternică e această obsesie încât şi dacă un om e liber de majoritatea dogmelor, cel mai greu se eliberează de cultul ameninţării morţii promovat în societatea religioasa în care trăieşte.
Desigur că nu e plăcut să te desparţi de cei dragi, dar care e alternativa?
Credinţa nu îl lasă pe om să trăiasca cum trebuie, dar nici nu îl lasă nici să moară cu demnitate.
Viaţa “trupească” e vazută ca o corvoadă, iar trecerea în nefiinţă ca o eliberare; astfel, majoritatea credincioşilor au o viaţă mediocră, normală.
Religia creştină îi răpeşte şansa omului de a avea experienţe deosebite şi realizări măreţe (totul e deşertăciune, nu asa spune Ecleziastul?) şi promovează în schimb banalitati pe post de idealuri.
Îi promite că va fi reunit cu cei dragi pentru eternitate (în schimbul loialităţii – participări la slujbe, etc) dar ce să facă omul cu o eternitate când nici n-a fost lăsat să-şi trăiască cu adevărat deceniile de aici?
Religia oferă soluţia la o problema pe care ea o creează!
Pentru asta noi ar trebui să stăm deoparte şi sa tăcem?
Să ne resemnăm că nu putem oferi ASTA oamenilor?
Slave mentality! Ha!
Există populaţii umane în prezent care nu cred în zei şi nici nu se tem de moarte, deci se poate.
Religia te obligă să trăieşti sub semnul fricii (nu doar de despărţirea faţă de cei dragi cât şi de o Judecată Finală din care te poţi alege cu o osândă veşnica) şi nu mai apuci să îţi trăieşti viaţa cum meriţi.
Cu cât mai mult preţuieşti viaţa aceasta atunci când ştii ca doar pe asta o ai?
Nu o corvoadă datorită alegerii nefericite a unui Adam, ci o şansă unica pe care n-au avut-o miliardele de alte combinaţii genetice posibile ce se puteau naşte în locul tau.
Conştiinţa ta probabil că va dispărea, dar ce pierzi tu? Ce pierzi când dormi? Ce simţi când dormi?
Amprenta ta asupra civilizaţiei umane va persista însă mereu. The Butterfly Effect.
Contează întradevăr ceea ce laşi în urmă şi cum influenţezi viaţa celor pe care i-ai întâlnit. Make an impact.
Memento mori. Carpe diem.
Obsesia mass-media pentru pseudoştiinţe
Obsesia mass-media pentru pseudoştiinţe
Ce-i cu obsesia mass-mediei pentru pseudoştiinţe?
Fie că-i vorba de reportaje lucide despre icoane făcătoare de minuni sau alte fabulaţii bisericeşti, fie că se raspandeste fără jenă la intervale de câţiva ani povestea Daciei din Craiova care (încă) merge pe apă mai eficient decât o face pe benzină (necunoscând, sau ignorând cu nesimţire legile termodinamicii), mass-media de la noi pare a nu face nici o diferenţă între realitate şi ficţiune.
Nici chiar ziarul Gândul, condus de un inginer plin de impresii sub numele de CTP, nu-i ferit de aberaţii, publicând pe prima pagină povestea unei vindecătoare care în copilărie “aducea ploaia cu puterea minţii” (conform articolului).
Chestionat pe mail cu privire la enormitate, inginerul n-a simţit nevoia să ofere vreo justificare – nici nu i s-a parut nimic ciudat. “Fenomenul e real” a explicat, adaugând ca chiar el a propus ca articolul să apară pe prima pagină fiindcă nu aveau altceva mai interesant.
Yeah right.
Cu această ocazie, povestea s-a răspândit gratis şi la toate emisiunile de “revista presei” din ziua precedentă.
Totuşi, cea mai mare pasiune a mass-mediei în domeniul pseudoştiinţelor trebuie să fie astrologia.
Cu greu găseşti un ziar care să nu aibă horoscopul zilei.
Cu greu găseşti un post TV care să nu aibă interpretarea astrelor.
Nety Sandu te iubim, că ca tine nu gasim.
Bă… v-aţi tâmpit?
Înţeleg că dacă este cerere, este şi oferta, dar unde-i etica jurnalismului de a raporta adevărul?
Prin prezentarea acelei rubrici groteşti se încalcă cele mai elementare norme de onestitate morala a presei, zi de zi, de zeci de ani deja.
Îndobitocire pe bandă rulantă.
Horoscoape, citit în palma, citit în cafea. Nu mai avem nevoie de festivaluri medievale la Sighişoara şi Sibiu; uitându-ne la un stand de ziare oarecare stăm faţă în faţă cu superstiţiile evului mediu, mai vii ca niciodată datorită mijloacelor moderne de informare.
Chiar şi pe net, nu exista niciun portal care se respectă fără rubrica aceasta.
Neogen talent, baby.
Ziceţi că-i pe post de entertainment? Atunci e forma de entertainment cea mai religios observată; nu tu caricaturi, nu tu bancuri.. ci divinaţie.
Bullshit.
Arrr, go fuck yourselves.
Ortodoxismul si identitatea nationala
Ortodoxismul si identitatea nationala
De unde până unde?
Da, e o realitate că o bună parte din istorie, o mare parte a ţării a fost dominată de ortodoxie, însă asta ignoră eroii ce aparţin altor culte (Maniu, Avram Iancu, Micu Klein, cei din Şcoala Ardeleană) şi în niciun caz nu înseamnă că ortodoxia e ceva dezirabil.
E un mit, la fel de fals ca istoria scrisă de comunişti.
E o fabulă ce a devenit populară cand a început să fie promovată de legionari (Codreanu & co.) în perioada interbelică, visând la crearea Omului Nou (român creştin-ortodox) printr-o combinaţie ciudată de fascism, socialism şi naţionalism.
E un ideal purtat peste prăpastia epocii comuniste în conştiinţa idealiştilor băgaţi în puşcării, ca după ‘89 să fie preluat ca slogan tocmai de cei care au curvit decenii întregi la putere cu Ceaşcă.
Fals. Prezenţa ipoteticului apostol Andrei pe teritoriul ţării e prea îndepărtată dpdv. temporal de perioada apariţiilor primelor atestări arheologice ale creştinismului în aceste zone.
Fals. După cum arată şi istoricul Djuvara, ideea existenţei consistente a unui “popor Român” de-a lungul timpului e exagerată, dacă nu chiar absurdă; suntem mai degrabă un melting pot al diverşilor migratori care au rămas aici îmbârligându-şi limbile cu localnicele (Slavi, cumani, etc.).
Creştinismul a rămas o constantă culturală datorită contextului istoric, fiind arma perfectă de manipulare a maselor de către boieri şi diverşi domnitori.
Teritoriile de la sud de Dunăre au fost ocupate de turci timp de secole, şi iată că unele dintre ele au ajuns mai religioase, ba chiar mai prospere decat România (exemplu: Grecia).
Adevăratul scut împotriva înaintării Imperiului Otoman în Europa în perioadele acestuia de glorie au fost imperiile occidentale (eretici catolici şi protestanţi, cum îi numesc ortodocşii fanatici).
Adevăratul scut împotriva înaintării Imperiului Otoman în România a fost Dunărea, nu diverşi voievozi care au dus nenumăraţi tineri români să moară inutil pe câmpul de luptă ca ei să îşi satisfacă orgoliile şi să-şi regleze conturile.
Liderul bisericii era şi om politic; el punea pecetea divină asupra domnitorului prin ritualul “ungerii”.
El conducea ţara, atunci când domnul era plecat să mai nenorocească o generaţie în război.În cuvintele lui Cioran, creştinismul a înflorit prin ură. Domnitorul recunoscut drept cel mai creştin dintre toţi este Ştefan “cel Mare”, notoriu pentru excesele sale la chefuri când omora zeci de boieri fără ca măcar să clipească, doar ca să îşi promoveze ambiţiile politice în această cameră de aşteptare a Europei.
Ştefan era de asemenea recunoscut şi pentru pasiunea pentru femei; virilitatea i-a fost găsită de istorici demnă de atestare documentară.Pentru acestea, dar şi pentru nenumăratele mănăstiri şi danii făcute bisericii din banii poporului şi aşa sărac lipit pământului, a fost sanctificat. Nu chiar zeu, dar aproape divin – undeva imediat sub Maica Domnului şi Apostolii lui Cristos.
Presupunem că acum se află în paradisul creştin şi e gata în orice moment să accepte şi să asculte rugăciunile credincioşilor. Cel puţin asta ar vrea popii să credem.
Atât de mare a fost problema aceasta încât Alexandru Ioan Cuza a trebuit să dea o lege specială pentru secularizarea averilor mănăstireşti.
La 1863, peste un sfert din teritoriul Munteniei era deţinut de cler. În Moldova, suprafaţa era de 22.33%.
Aproape jumătate din resursele obţinute se duceau la Muntele Athos, în Grecia; Biserica a ţinut întotdeauna la dieta robilor ei.
În acest punct putem fi recunoscători că cifra vehiculată, de 2000 de ani, e falsă. Imaginaţi-vă cum era să se fi scurs anual 10% din averea românilor către o ţară străină, fără niciun motiv şi fără niciun beneficiu, timp de 2 milenii.
Observăm din nou grija pe care a avut-o mereu Biserica faţă de omul simplu: când nu îi trimitea fiii la război ca să moară în apărarea domeniilor, îl tolera să muncească pe aceste domenii.
Poate aşa se explică şi apropierea actuală a omului de rând de credinţă.
3) Stagnarea culturală.
Spre deosebire de bisericile răsăritene, ortodoxismul românesc nu a trăit niciodată renaşterea.
Unele grupuri, totuşi, au evoluat. Anumiţi ortodocşi din Transilvania au realizat că modul arhaic de funcţionare al instituţiei din care fac parte e depăşit şi astfel s-au remarcat în secolul 18: mişcarea culturală cu tentă iluministă, Şcoala Ardeleană precum şi o nouă biserică, Biserica Greco-Catolică.
Sub oblăduirea acestor două simboluri s-au pus bazele unui sistem educaţional modern în Transilvania (şcoli şi universităţi) care deservea atât tineri români greco-catolici cât şi ortodocşi.
Tot acum se remarcă pentru prima dată vocile reprezentanţilor politici ai românilor în sistemul de conducere şi administrare al Imperiului Austriac.Când, în istoria ei de aproape un mileniu, se poate lăuda ortodoxia cu realizări similare acestui mic grup ce a activat puţin mai mult de 2 secole?
Cu ce drept se declară BOR biserică naţională?
Nu poporul a ales ortodoxia, ci ea l-a ales pe el.
4) Rescrierea istoriei
Drept răsplată pentru toate binefacerile aduse românilor, în 1948 cu acordul noii conduceri, patriarhul ortodox pro-comunist Iustinian Marina desfiinţează Biserica Greco-Catolică, îi confiscă toate proprietăţile şi purcede în următoarele decenii la a şterge amintirea şi moştenirea ei culturală din istorie.
Preoţii au avut totuşi de ales: ori ortodoxismul-sovietic al lui Iustinian, ori puşcărie.
Cei care au ales puşcăria au intrat în istorie ca bravi martiri (fie că au fost ortodocşi sau catolici). Cei care au ales comunismul, au ajuns îndrumătorii morali şi spirituali ai patriei.
Dacă înainte de comunism, în Transilvania erau 31,1% greco-catolici şi abia 27,8% ortodocşi, ne trezim după revoluţie cu o istorie rescrisă în care ortodoxia e sufletul şi viaţa poporului român.
Iustinian şi Arăpaşu şi-au dus la îndeplinire misiunea: spălarea pe creier a unui întreg popor.
Nu-i de mirare că teologii ortodocşi de astăzi se grăbesc să asemuie ideile anti-clericale din occident cu ororile comuniste, însă tac mâlc când se ridică problema: oare cine a fabricat stâlpii instituţiei pe care o reprezintă?
Nu cumva BOR-ul de azi e urmaşul moral şi material al ortodoxismului sovietic promovat de Iustinian, cel care a zis că Cristos e Omul Nou, sovieticii creează Omul Nou => Cristos e Sovietic?
Cât despre proprietăţile furate în ‘48 de ortodocşi, multe nici până în ziua de astăzi nu au fost retrocedate. Că mulţi eroi (Maniu, Avram Iancu, Micu Klein, cei din Şcoala Ardeleană, etc) au fost catolici, asta se ignoră.
Problema României nu mai e că a avut în trecut un îndrumător spiritual profitor şi total nepăsător faţă de soarta oamenilor. Problema României e că îl vrea în continuare pe acelaşi.
Când Europa se confruntă cu nevoia apariţiei unui nou Iluminism pentru a trece peste superstiţii şi a înainta în secolul 21, cei mai gălăgioşi dintre pretendenţii la conducerea spirituală a României (acum membră a U.E.) vor să facă uitate şi efectele importate ale primului Iluminism, prin întoarcerea la o utopie feudală unde şeful statului e trimisul divinităţii care transmite (pe unde scurte?) înţelepciune şi bunăstare poporului.
Ce fac aşa-zişii intelectuali “de marcă” ai României? Se pare că sunt mult prea bătrâni pentru a recunoaşte măcar situaţia. Unul din ei, Andrei Pleşu, a scris recent un tratat de angelologie, activitate pe care o regăsim in istoria occidentului abia în timpul lui Augustin, când se credea că demonii bântuie lumea, că pământul e plat şi nu e mai vechi de 6000 de ani.
Clar depăşiţi de situaţie şi de epocă, nu prin ei se va “ilumina” România.
Puţini au observat că idealurile promovate, măcar verbal, de Becali (Familie, Patrie şi Muncă) sunt fix aceleaşi cu ale regimului Vichy, sistemul care a condus Franţa după ce aceasta a fost cucerită de Germania nazistă în 1944.
Noua Dreapta îşi plânge trecutul legionar prin lupte de stradă la meciuri.
Necesitatea sociala a anti-teismului
Necesitatea sociala a anti-teismului
Auzim mereu de la cei care ar vrea să nu mai criticăm religia ca ea va dispărea de la sine şi noi am face bine să nu ne batem capul, ci doar să stam deoparte şi sa privim cum moare.
E un simplu sfat, dar în final facem cum vrem, nu?
Observăm însă că dacă refuzăm în repetate rânduri să nu urmăm “sfatul”, retorica se transforma dintr-un simplu îndemn prietenesc în porunci: “LASAŢI-I IN PACE!”, “TĂCEŢI!”.
Ca ce chestie ni se ordona imperativ ce să facem? Cine are dreptul, sau capacitatea de a ne ordona ce să spunem atâta timp cât nu încălcăm libertăţile altora?
Am impresia ca filozofii aceştia care critică doar de dragul de a critica nici nu au înţeles pentru ce luptăm noi de fapt.
Nu suntem cuprinsi de o ură frenetică împotriva dogmelor şi restricţiilor religioase. Conţintul lor poate într-adevăr sa agraveze critica atunci când degradeaza condiţia umana, însă prima vină ce i se poate imputa religiei e metoda ilogică de gândire pe care o promovează.
Ceea ce mă mână pe mine personal e o memă. Ce-i aia o memă? E echivalentul cultural al genelor. Exemple de meme sunt melodii, idei, ghicitori, mode vestimentare, tehnici de olărit sau de construcţie. Exact aşa cum genele se propagă în fondul genetic, sărind dintr-un corp în altul la bordul spermatozoizilor şi al ovulelor, tot astfel memele se propagă în fondul memetic sărind dintr-un creier în altul.
Mema care mă îndeamnă nu oferă o alternativă oarecare la dogmele superstiţioase. E o alternativă, dar dintr-o cu totul şi cu totul altă generaţie.
- E mema gândirii critice, a logicii, a raţiunii, a ştiinţei.
- Nu e o colecţie de Adevăruri sau tehnici oculte, ci e un mod de a gândi onest.
- Veridicitatea ei nu provine dintr-o revelaţie particulara, ci din faptul că e un dialog direct cu realitatea palpabila.
- Puterea ei nu provine din scuzele pe care le ofera criticilor, ci din faptul că îmbratişează critica; critica e aerul pe care îl respiră; critica validă e o virtute, nu un păcat.
- Roadele memei mele nu sunt speculate intr-o realitate paralelă, ci sunt toate progresele tehnologice ale omenirii, începând cu revoluţia agricolă, continuând apoi cu cea industrială şi informatică, precum şi volumul imens de cunoştiinţe despre legile şi istoria Universului pe care l-am alcătuit până acum.
- Nu modul in care oamenii s-au folosit de aceste revoluţii e important, ci faptul ca ştiinţa a adus lumină unde înainte era bâjbâială prin întuneric.
- Nu răspunsurile pe care le ofera în prezent la diverse probleme dificile sunt importante cât e faptul că asta-i cea mai bună metodă prin care vom putea ajunge vreodata la un raspuns, măcar aproximativ.
- Când greşeşte, se corecteaza, iar corecţia e văzută ca un progres.
- Mema mea nu emite judecăţi de valoare asupra altor meme, doar judecăţi de adevar. Arta, literatura, cultura, muzica, socialul, sexualitatea etc. se pot dezvolta nestingherite atâta timp cât sunt inofensive şi nu doresc să pătrundă pe domeniul adevărului obiectiv.
- Ce alt sistem de gândire îmbină utilitatea practică cu deschiderea în aşa măsură?
Să privim acum sfatul de la început prin lentila memelor.
- Cade mema cea mare ce a parazitat omenirea pentru prea mult timp, ca imediat să fie înlocuită de altele, la fel de revoltătoare dpdv. al veridicităţii.
- Ce satisfacţie să avem noi privind cum cade balaurul religiei, ca în secunda urmatoare resursele umane eliberate sa fie acaparate de viermii superstiţiilor pseudoştiintifice si al new age psychobabble?
We will not be silenced! We shall prevail.
Vechile moduri de gândire sunt depăşite; pseudostiintele au adus ultima contribuţie notabilă la progresul şi bunăstarea omenirii în urmă cu muuult prea multe veacuri; singura contribuţie pe care o mai au acum e la nivelul ignoranţei populaţiei, stagnarea culturii şi la umplerea buzunarelor diverşilor “guru”.
- Ce mai aşteptăm? Nu noi aşteptăm dupa raţiune ci ea aşteaptă dupa noi. Să fie oare cum zice Hitchens: avem lobii frontali prea mici, glandele suprarenale prea mari iar degetele nu ne sunt atât de opozabile pe cât ar putea fi?
La unii dintre noi clar că nu aşa stă situaţia.
Let the education begin!
Dumnezeul care n-a fost
Dumnezeul care n-a fost
The God who wasn’t there – subtitrari in română. A must-see 
Thx Daze 4 the upload.
Comunistii de ieri, Ortodocsii de azi
Comunistii de ieri, Ortodocsii de azi
I have known many Christians — Poles, Frenchmen, Spaniards — who were strict Stalinists in the field of politics but who retained certain inner reservations, believing God would make corrections once the bloody sentences of the all-mighties of History were carried out. They pushed their reasoning rather far. They argue that history develops according to immutable laws that exist by the will of God; one of these laws is the class struggle; the twentieth century marks the victory of the proletariat, which is led in its struggle by the Communist Party; Stalin, the leader of the Communist Party, fulfils the law of history, or in other words acts by the will of God, therefore one must obey him. Mankind can be renewed only on the Russian pattern; that is why no Christian can oppose the one — cruel, it is true — idea which will create a new kind of man over the entire planet. Such reasoning is often used by clerics who are Party tools. “Christ is a new man. The new man is the Soviet man. Therefore Christ is a Soviet man!” said Justinian Marina, the Rumanian patriarch.
Men like Marina were hateful and pathetic no doubt, and hateful and pathetic simultaneously, but this is no worse in principle than the numberless pacts made between church and empire, church and monarchy, church and fascism, and church and state, all of them justified by the need of the faithful to make temporal alliances for the sake of “higher” goals, while rendering unto Caesar (the word from which “czar” is derived) even if he is “godless.”
&
De pe: http://romerican.com/2006/04/23/paste-fericit/
Within a year, the communist party was firmly in control of Romania and the Orthodox Church got an extra large enema. Thousands of priests opposed to communism were imprisoned in labor camps, shipped off to Siberia, or just plain shot. The commies immediately replaced them with the pro-communist shills that had anticipated this political maneuver all along.
Dats right, homies. Our boy Toady was tapped by the communist dictators in 1948 to rise up from rags to riches when Justinian Marina was named the new Patriarch by the new communist government. And just like that, Justinian rewards his communist ally Toady by making him an assistant bishop. Straight up!
See, now, that’s what I’m talkin’ about y’all. If you wanna be a baller, you gotsta learn the fly moves from the bruthas that done come before you. This is how you get power, baby. WWJD? Selling out the nation and start preachin’ slavery. Sho u right, sho u right.
During this time, the new leaders like Justinian Marina and Toader Arapasu persuaded the communist government to dismantle its biggest rival – the Greek Catholic Church. Seeking to consolidate their control over the people via religion, the communist government approved the Romanian Orthodox Church’s absorption of the Greek Catholic Church by law and seized over 2,600 churches from the Greek Catholic Church.
Anti-teism in Romania – Cioran
http://the-lucifer-principle.blogspot.com/2007/07/anti-teism-in-romania-cioran.html
http://www.amazon.com/new-gods-E-M-Cioran/dp/0812904753
“It is difficult, it is impossible to believe that the Good Lord–’Our Father’–had a hand in the scandal of creation. Everything suggests that He took no part in it, that it proceeds from a god without scruples, a feculent god. Goodness does not create, lacking imagination; it takes imagination to put together a world, however botched. At the very least, there must be a mixture of good and evil in order to produce an action or a work. Or a universe. Considering ours, it is altogether easier to trace matters back to a suspect god than to an honorable one.”
Cioran explains that early Christian apologetics are simply a set of libels camouflaged as treatises. But there was one thing that made Christianity different: hatred. Without that hatred, this new religion would merely have traded in “the old gods for a nailed corpse.”
Cioran is not the first to criticize Christianity. But he then goes on to defend Paganism. He explains that under Paganism, fervor is shared among Goddesses and Gods. Only under monotheism does this fervor degrade into faith and aggression. People, being capricious, would shift from one God to another if given the chance. And Pagan Goddesses and Gods do not demand to be worshipped, just respected: in general, one does not kneel before them but merely hails them.
As Cioran states, the human soul is naturally Pagan. And thus he has a conclusion: we humans will return to Paganism. The only thing Christianity had going for it was hatred, and that is no longer going to be there to sustain it. We’ll ask the Goddesses and Gods to return to us. And maybe we’ll even stop the bizarre Christian practice of burying the dead in broad daylight.
Anti-teism in Romania – Eminescu
http://the-lucifer-principle.blogspot.com/2007/07/anti-teism-in-romania-eminescu.html
Religia – o frază de dînşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
Aţi mai purta osînda ca vita de la plug?
Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
Şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi…
Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea -
Cel ce în astă lume a dus numai durerea
Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi.
M. Eminescu – “Împărat şi proletar”
Romania nu a trait niciodata Iluminismul.
http://the-lucifer-principle.blogspot.com/2007/07/romania-nu-trait-niciodata-iluminismul.html
In Transilvania s-a remarcat Scoala Ardeleana, insa lipsa inradacinarii ideilor acestui curent in cultura populara explica mentalitatea incuiata, batranicioasa, comunista si trista a majoritatii populatiei.
In timp ce in Statele Unite se puneau bazele democratiei moderne construita pe idei Iluministe, Romania abia trecea prin perioada fanariota. Nu e vina noastra; o conjunctura istorica cu greu poate fi prezisa si evitata, insa nimeni nu ne obliga sa ramanem blocati in trecut.
Idealurile promovate de nationalisti & co. sunt normale pentru Romania secolului 16-17, dar sunt inacceptabile intr-o Romanie Europeana, membra a UE.
A venit momentul sa evoluam.
-
Arhivă
- iunie 2009 (69)
- mai 2009 (83)
- aprilie 2009 (4)
- iunie 2008 (1)
- aprilie 2008 (107)
- martie 2008 (13)
-
Categorii
-
RSS
Intrări RSS
Comentarii RSS
